Premiera turneului "Tot Degeaba" a avut loc pe 5 decembrie, la Opera Naţională din Timişoara, oraşul de unde a început Revoluţia, în 1989.

   „Nu am început întâmplător cu Timişoara. Sala a fost arhiplină, muzicienii au fost excepţionali.

   Poemele mele, care reflectă realitatea crudă şi amărâtă pe care o trăim, debusolează niţel.

   Am simţit asta. Spectatorii parcă se strângeau în ei când auzeau adevărurile pe care le cântam.

   Dar, în final, şi-au dat seama că au asistat la un spectacol. Reacţia a fost absolut extraordinară.

 


   

   Românii sunt obişnuiţi să aplaude pe toată lumea. Eu însă primesc altfel de aplauze.

   Ale mele nu sunt de complezenţă!”, declară Tudor Gheorghe.

   Pe 9 decembrie – "Tot Degeaba" va ajunge la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, pe 12 decembrie – la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Braşov, pe 15 decembrie – la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, pe 16 decembrie – la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, pe 19 decembrie – la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi pe 22 decembrie – la Sala Palatului din Bucureşti.

   „Eu nu fac nimic doar de dragul de a face ceva. M-am sprijinit pe chitară la primul meu spectacol şi mă voi sprijini în continuare, ca pe o recuzită, care mă ajută să comunic.

   Folosesc, însă, şi marea orchestră, folosesc şi o trupă de rock, pentru că ele sunt necesare.

   Spectacolul va începe cu <>, nu vor lipsi nici colindele, nici <>… <>.

   Mulţi artişti îmi cântă acest colind, dar nimeni nu spune că muzica şi textul îmi aparţin…

   Nu mă deranjează, am intrat deja în folclor!”, mărturiseşte Tudor Gheorghe.

   „Tot Degeaba” nu este un rechizitoriu, este un spectacol care trage multe semnale de alarmă şi are la bază un concert mai vechi al lui Tudor Gheorghe, intitulat "Mie-mi pasă", realizat în memoria martirilor de la Timişoara şi a tuturor victimelor Revoluţiei din decembrie 1989.

 


   

   Acest spectacol este construit în întregime pe versurile scrise chiar de „olteanul universal”.

   „Sunt foarte multe poeme noi, iar piesele vechi au fost reorchestrate de Marius Hristescu.<> este mai dureros, fiindcă şi atunci când politicienii declară că ne vor binele, ne vor răul.

   Sunt multe adevăruri dureroase spuse, cu umor, cinism şi speranţă!

   Este un spectacol care ilustrează, în mod artistic, o realitate prin care trecem. Să dea Dumnezeu să treacă mai repede această realitate şi să intrăm într-o normalitate!

   Încerc să trezesc românii din somn, cu un lamento al hoţilor mici, care se vaită că hoţii cei mari sunt pe afară, sau cu balada unei cătuşe.

   O cătuşă este părăsită, stă singură şi e tristă că vin suratele ei din import şi îi iau locul…

   Cătuşa bătrână stă într-un cui, uitată de toată lumea, dar e liniştită pentru că toate suratele ei ştiu că ea o să-l ia pe preşedinte!”, ne dezvăluie Tudor Gheorghe.

   Biletele se găsesc pe www.tudor-gheorghe.ro şi la casa de bilete a Sălii Palatului.

   Din respect pentru artist şi pentru spectatori, după ora 19:10 nu se mai permite accesul în sala de spectacol.

   După începerea spectacolului, locurile îşi pierd valabilitatea. Vă rugăm să luaţi în considerare traficul rutier aglomerat şi locurile reduse de parcare din zona Sălii Palatului.

   Accesul copiilor sub 7 ani nu este permis. Copiii peste 7 ani plătesc bilet de intrare.

About Post Author

Lasă un răspuns