Women Rally încheie festivalul de motorsport din Cluj-Napoca cu 76 de concurente la startul Trofeului Castrol

 

10 zile de foc pentru Clubul Sportiv Savu Racing, care tocmai a încheiat cu bine Raliul Clujului şi acum se pregăteşte să primească la start nu mai puţin de 76 concurente înscrise la cea de-a treia etapă din Campioantul Naţional Women Rally – Bosch Car Service 2021. În Cluj-Napoca pe 1-3 octombrie, se va desfăşura Trofeul Castrol de-a lungul unui weekend în care cele mai curajoase femei se vor întrece cu secundele la volanul maşinilor personale, urmând a se decide campioanele Women Rally 2021.

,,Experienţa Women Rally de anul trecut, atât ca sponsori, dar şi ca participanţi ai competiţiei a fost plină de semnificaţii puternice pentru noi.

Astfel, în 2021, împreună cu Bosch Car Service, ne-am dorit să fim în continuare alături de comunitatea Women Rally, numărându-ne din nou printre sponsorii evenimentului pentru toate cele 3 etape.

Trofeul Castrol va fi oferit la Cluj, pentru a 2-a oară consecutiv, bucurându-se la rândul său de notorietate crescută în rândul participantelor.

Parte din echipa Castrol România, va lua şi anul acesta startul în competiţie, cu entuziasm şi drive, alături de celelalte participante din toată ţara, pasionate de motorsport.” a declarat d-na Tatiana Stroescu, Castrol Marketing Manager România & SEC & Bulgaria.

Început în 2018 ca un festival de motorsport, Women Rally şi-a propus să încurajeze doamnele şi domnişoarele pasionate de maşini să câştige mai multă încredere la volan şi să devină şoferi mai buni, dar şi promotori ai conducerii defensive. În 2019 acest concept unic de eveniment a devenit Campionat Naţional organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, singurul din România dedicat exclusiv femeilor. De-a lungul anilor, zeci de femei şi-au întrecut fricile şi s-au regăsit într-o comunitate exuberantă, caldă şi dornică de provocări. Pasiunea pentru maşini a fost liantul dintre participantele venite din toate colţurile ţării şi ingredientul care a stat la baza a noi prietenii şi parteneriate de afaceri care au luat naştere la evenimentele Women Rally.

Pentru al patrulea an consecutiv, esplanada Cluj Arena va fi punctul zero al Trofeului Castrol, unde fetele îşi dau întânire vineri, 1 octombrie. Cea de-a treia şi ultima etapă Women Rally din acest sezon va începe cu briefingul, unde concurentele aflate la prima participare vor putea clarifica orice nelămurire cu privire la modul de desfăşurare a cursei. Toate concurentele se vor alinia apoi la startul festiv, care va începe la ora 18:00. Florin Mihoc, vocea Women Rally, le va prezenta pe rând spectatorilor de la faţa locului şi din online într-o atmosferă memorabilă care rămâne an de an o amintire de nepreţuit.

Concursul se va desfăşura sâmbătă, 2 octombrie, în parcarea centrului comercial VIVO Cluj-Napoca. Prima manşă de concurs va începe la ora 10:00 şi va testa îndemânarea concurentelor la volan şi abilitatea de a controla maşina atât pe viraje tehnice, cât şi pe viraje mai largi, de viteză. A doua manşă de concurs va fi şi cea care va stabili atât podiumurile celor 5 clase ale Trofeului Castrol, dar şi podiumurile de final de sezon. Festivitatea de Premiere cu decernarea trofeelor pentru cele mai rapide concurente se va desfăşura la VIVO! Cluj-Napoca, la terminarea competiṭiei.

Nelipsit din rândul partenerilor de la etapa din Cluj-Napoca este RMB Inter Auto, care au crezut încă de la început în visul unui eveniment automobilistic dedicat femeilor. Aceştia vor pune la dispoziţia organizatorilor cele mai noi modele Mercedes-Benz, care vor fi pilotate de ambasadoarele evenimentului în deschiderea celor două manşe de concurs, etalând excelenţa în mobilitate.

“Felicităm echipa Women Rally pentru că, într-un timp atât de scurt, a reuşit să ducă acest concept la un nivel de o aşa mare anvergură. Ne bucurăm să susţinem acest proiect de la prima ediţie şi să dezvoltăm un parteneriat cu tradiţie. Pentru această etapă am hotărât că maşinile de deschidere să fie cele mai noi modele Mercedes-Benz Plug-in Hybrid din familia Mercedes-Benz.” a declarant dl.Bogdan Ionuţ, director general RMB Inter Auto, reprezentanţă Mercedes-Benz.

Emoţiile şi entuziasmul se adună către ceea ce va fi încununarea a două săptămâni pline de adrenalină şi motoare turate în Cluj-Napoca! Women Rally şi Raliul Clujului reprezintă viziunea soţilor Laura şi Horaţiu Savu, concretizată în două proiecte de mare amploare care reflectă rezultatul a peste treizeci de ani de pasiune şi experienţă în motorsport.

Campionatul Naţional Women Rally, ediţia 2021 este susţinut de Bosch Car Service.

Etapa a III-a – Cluj-Napoca (1-3 octombrie 2021) a Campionatului Naţional Women Rally – Bosch Car Service 2021, Trofeul Castrol, este susţinut de către Castrol Edge, clasa de maşini electrice powered by George, primul banking inteligent din România, şi partenerii gold: RMB Inter Auto, reprezentanṭă Mercedes-Benz, Parsa Beauty, Gerovital – Doctor în frumuseṭe, Liberty Technology Park, Blush şi VIVO! Cluj-Napoca.

Parteneri silver: AEA Medical, Clinica Optimum, After Eight Garden, Brandocracy, Flori Holland, Coca-Cola, Pralina, Vittel, Corny,  Sigemo.

Partneri:  Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judeṭean Cluj, Cluj Arena.

Parteneri media: TVR, TVR Cluj, Europa FM, Radio România Cluj, Livestream Romania, VIAClujTV, Ziarul News, Făclia, RallyMax, Autoştiri.ro, GP24.ro, FireWeb.

Parteneri print: PMA Invest, Impress.

Campionatul Naţional Women Rally – Bosch Car Service se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi a Ministerului Tineretului şi Sportului.