Vrancea: Procurorii au reluat ancheta în Suraia privind o posibilă fraudă la referendum în 29 iulie

 

 

Procurorii anticorupţie au reluat marţi dimineaţă ancheta în localitatea vrânceană Suraia, privind o posibilă fraudare a votului la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.Echipa de procurori se află la ora actuală la postul de Poliţie din localitatea Suraia şi urmează să fie audiate mai multe persoane, sub coordonarea procurorului şef al DNA Galaţi, Gheorghe Ivan.

Primarul comunei Suraia, Vasile Grosu, a declarat că procurorii DNA continuă acţiunile de intimidare şi hărţuire a locuitorilor din Suraia cu scopul de a-i determina pe oameni să nu se mai prezinte la vot la alegerile generale din 9 decembrie.

Acesta a precizat că, din informaţiile pe care le deţine, urmează să fie audiate peste o sută de persoane.

"Continuă acţiunile de hărţuire şi intimidare pe care procurorii lui Băsescu le fac cu scopul de a-i intimida pe oameni pentru ca aceştia să nu mai vină la vot la alegerile generale din 29 decembrie. Sunt chemate la audieri peste o sută de persoane", a afirmat primarul Vasile Grosu.

Edilul şef din Suraia spune că a fost sunat de oameni, care sunt speriaţi pentru că nu ştiu care sunt motivele pentru care sunt chemaţi să dea din nou declaraţii.

Procurorii DNA au mai făcut verificări în localitatea vrânceană Suraia la sfârşitul lunii august, pentru a stabili dacă oamenii au votat multiplu la referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu.

 

Cititi mai multe pe : http://www.mediafax.ro/politic/vrancea-procurorii-au-reluat-ancheta-in-suraia-privind-o-posibila-frauda-la-referendum-in-29-iulie-10181633

Sursa : http://www.mediafax.ro