“Vlaicu Vodă” @ Piața Constituției | 22 – 26 august 2018

Spectacolul “Vlaicu Vodă” și satul românesc medieval, în Piața Constituției

Piața Constituției din București va redeveni în perioada 22 – 26 august gazda unei producții-eveniment care își propune să readucă la viață satul medieval și tradiția populară românească. Totodată, publicul va putea viziona spectacolul Vlaicu Vodă, de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru. 

 

Spectatorii de toate vârstele sunt invitați să descopere cum se trăia în țara noastră în secolul al XIV-lea, în vremea lui Vlaicu Vodă (Vladislav I), domn al Țării Românești între 1364 și cca. 1377.

Satul medieval își va deschide porțile în plin centru al Capitalei, unde toți cei care îi vor trece pragul vor avea ocazia să îl exploreze, ca într-un decor de film și să participe la activități meșteșugărești străvechi specifice epocii.

Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meștesugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeș) – reconstituite în mărime naturală –, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, sculptori în lemn și țesătoare) vor recompune atmosfera fascinantă a satului medieval.

Publicul de astăzi va avea astfel șansa unică de a pătrunde dincolo de povestea desprinsă din paginile istoriei și de a o vedea transpusă în plan concret, în cele mai mici detalii.

Începând cu ora 21:00, povestea lui Vlaicu Vodă va putea fi urmărită într-un spectacol captivant ce surprinde jocurile de putere care au marcat parcursul social, politic și religios al țării noastre de-a lungul secolelor.

Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, propune, astfel, o adevărată lecție de istorie interactivă pentru toate generațiileUn prilej pentru spectatorii de toate vârstele de a decoperi tradițiile specifice lumii rurale, dar și de a reflecta asupra legăturilor profunde dintre prezentul și trecutul istoric al neamului românesc, producția-eveniment Vlaicu Vodă reprezintă, totodată, ocazia de a cunoaște istoria într-un mod cât se poate de personal.

Intrarea publicului în satul medieval este liberă, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Accesul la spectacolul Vlaicu Vodă se face pe baza unei rezervări prealabile, pe website-ul https://www.bilet.ro/.

 

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR DIN SATUL MEDIEVAL PIAȚA CONSTITUȚIEI 

22 – 26 AUGUST

10:30 – 12:00 – Ateliere

Prezentarea echipamentului militar

  • Olărit
  • Pielărie
  • Țesătorie
  • Jocuri medievale

12:30 – 14:00 – Ateliere

  • Pictură pe scuturi
  • Înghețată artizanală
  • Păpuși pe linguri de lemn
  • Dansuri medievale
  • Competiție între străjeri

14:30 – 16:00 – Ateliere

  • Olărit
  • Pielărie
  • Țesătorie
  • Păpuși pe linguri de lemn

Prezentarea echipamentului militar

16:30 – 18:00 – Ateliere

  • Pictură pe scuturi
  • Înghețată artizanală
  • Dansuri medievale
  • Jocuri medievale
  • Turnir

21:00: Spectacolul Vlaicu Vodă