CINEMA | Noul box office nord-american. „The Curse of La Llorona” pe prima pozitie, devansand pe „Shazam!”

Filmul horror „The Curse of La Llorona” conduce box office-ul nord-american.

Lungmetrajul, regizat de Michael Chaves şi scris de Mikki Daughtry şi Tobias Iaconis, spune povestea unei apariţii terifiante, captive pe pământ din cauza unui blestem pe care şi l-a provocat.
În weekend-ul de debut pe marile ecrane nord-americane, filmul a generat încasări de 26,5 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

În total, în acest sfârşit de săptămână au fost vândute 112 milioane de bilete de cinema, cea mai scăzută cifră din 2005 înregistrată în weekend-ul de Paste, potrivit Comscore citat de Variety.

După ce a petrecut două weekenduri pe primul loc în box office, „Shazam!”, cel mai recent film din universul DC Comics, a coborât pe poziţia a doua, cu încasări de 17,3 milioane de dolari.

Drama „Breakthrough”, regizată de Roxann Dawson, a debutat pe locul al treilea în top, cu încasări de 11,1 milioane de dolari.

Filmul SF „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, a urcat două locuri în clasament, până pe patru, după ce, în al şaptelea weekend, a generat încasări de 9,1 milioane de dolari.

Comedia „Little”, cu Regina Hall, Marsai Martin şi Issa Rae în distribuţie, a coborât trei locuri, până pe cinci, după al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 8,4 milioane de dolari.

Lungmetrajul „Dumbo” al lui Tim Burton, cu Eva Green, Colin Farrell, Danny DeVito şi Michael Keaton în distribuţie, a coborât un loc, până pe şase. În al patrulea weekend de la lansarea în cinematografe, filmul a generat încasări de 6,8 milioane de dolari.

Thrillerul horror „Pet Sematary”, după romanul lui Stephen King, regizat de Kevin Kölsch şi Dennis Widmyer, s-a clasat pe şapte, în coborâre trei locuri, după al treilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 4,8 milioane de dolari.

Animaţia „Missing Link” a urcat un loc, până pe opt, după ce, în al doilea weekend de la debut, a generat încasări de 4,3 milioane de dolari.

Thrillerul „Us”, al doilea lungmetraj scris şi regizat de Jordan Peele, cineast premiat cu Oscar pentru „Get Out” (2017), a coborât două poziţii, până pe nouă, cu încasări de 4,2 milioane de dolari în al cincilea weekend de la premieră.

Filmul SF „Hellboy”, cu David Harbour şi Milla Jovovich în distribuţie, regizat de Neil Marshall, s-a clasat pe locul al zecelea, în coborâre şapte poziţii, după al doilea weekend, în care a generat încasări de 3,8 milioane de dolari.

CINEMA | Noul box office nord-american. „Shazam!”ramane pe primul loc, iar „Hellboy” (Lionsgate) debut pe locul trei. Un alt debut al weekendului a fost „Missing Link”

Satira SF „Shazam!” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, după ce, în al doilea weekend de la lansare, a generat încasări de 25,1 milioane de dolari.

Lungmetrajul „Shazam!”, cel mai nou din universul DC Comics, este regizat de David F. Sandberg. Din distribuţie fac parte Zachary Levi, Lovina Yavari, Michelle Borth şi Mark Strong.

Dacă producţia Warner Bros. a continuat să atragă amatorii genului BD, „Hellboy” (Lionsgate) a debutat pe locul trei.

Filmul cu David Harbour şi Milla Jovovich în distribuţie, regizat de Neil Marshall, după un scenariu scris de Andrew Cosby şi Mike Mignola, îl are în centru pe eroul-demon cu acelaşi nume. Inspirată de romanul grafic omonim al lui Mignola, producţia Universal a generat încasări de 12 milioane de dolari şi a ocupat locul al treilea.

Numărul de bilete vândute pentru „Hellboy” nu a reuşit să îl aducă pe locul al doilea. Acesta a revenit comediei „Little”, cu Regina Hall şi  Issa Rae în distribuţie. Filmul o are în prim-plan pe Jordan (Hall), care este transformată în varianta ei mai tânără, interpretată de Marsai Martin, într-un moment al vieţii în care problemele vieţii de adult sunt dificil de suportat.

Lungmetrajul a generat încasări de 15,4 milioane de dolari. Universal a cheltuit 20 de milioane de dolari pentru a produce „Little”. Potrivit Variety, Martin, care a născocit intriga filmului, este cel mai tânăr producător executiv din toate timpurile.

Un alt debut al weekendului a fost „Missing Link”, animaţie. A generat încasări de 5,8 milioane de dolari şi s-a clasat pe locul al nouălea. Regizat de Chris Butler, filmul beneficiază de voci ale unora ca Hugh Jackman, Zoe Saldana şi Emma Thompson.

Pe locul al optulea a debutat drama romantică „After”, regizată de Jenny Gage, care a generat încasări de 6,2 milioane de dolari.

Thrillerul horror „Pet Sematary”, după romanul lui Stephen King, regizat de Kevin Kölsch şi Dennis Widmyer, a coborât două locuri, până pe patru. În al doilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 10 milioane de dolari.

Lungmetrajul „Dumbo” al lui Tim Burton a coborât tot două poziţii în clasament, după al treilea weekend de la lansare, când a generat încasări de 9,1 milioane de dolari.

Filmul SF „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, s-a clasat pe locul al şaselea, în coborâre o poziţie, după ce, în al şaselea weekend de la debutul în cinematografe, a generat încasări de 8,6 milioane de dolari.

Thrillerul „Us”, al doilea lungmetraj scris şi regizat de Jordan Peele, a coborât trei locuri în top, clasându-se pe şapte. În al patrulea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 6,9 milioane de dolari.

Drama biografică „The Best of Enemies”, despre activista Ann Atwater, interpretată de Taraji P. Henson, a coborât patru poziţii, până pe zece, după al doilea weekend de la premieră, în care a generat încasări de 2 milioane de dolari.

Vor urma premierele:

CINEMA | Noul Box Office nord-american. Shazam!”, debut pe primul loc, iar „Pet Sematary” pe locul doi. Urmareste trailerele!

Satira SF „Shazam!” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 53,4 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

Lungmetrajul „Shazam!”, cel mai nou din universul DC Comics, este regizat de David F. Sandberg. Din distribuţie fac parte Zachary Levi, Lovina Yavari, Michelle Borth, Mark Strong, Djimon Hounsou, Asher Angel şi Jack Dylan Grazer.

Filmul Warner Bros. a generat, la nivel global, încasări de 102 milioane de dolari, la debutul în 79 de pieţe străine.

Studiourile au cheltuit 98 de milioane de dolari pentru a produce acest film, devenit unul dintre cele mai rentabile lungmetraje cu supereroi.

Thrillerul horror „Pet Sematary”, după romanul lui Stephen King, regizat de Kevin Kölsch şi Dennis Widmyer, a debutat pe locul secund în topul nord-american, cu încasări de 25 de milioane de dolari. Costurile producţiei au fost de 21 de milioane de dolari.

Lungmetrajul „Dumbo” al lui Tim Burton a coborât două poziţii în clasament, până pe trei. În al doilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 18,2 milioane de dolari. La nivel global, el a depăşit, în cele două săptămâni de la lansare, 200 de milioane de dolari încasări.

Tot două locuri a coborât în top şi thrillerul „Us”, al doilea lungmetraj scris şi regizat de Jordan Peele. În al treilea weekend de la premieră, el a generat încasări de 13,8 milioane de dolari, astfel că s-a clasat pe locul al patrulea.

Filmul SF „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, s-a clasat pe locul al cincilea, în coborâre două poziţii, după ce, în al cincilea weekend, a generat încasări de 12,6 milioane de dolari.

Pe locul al şaselea în top a debutat drama biografică „The Best of Enemies”, despre activista Ann Atwater, interpretată de Taraji P. Henson. Filmul, din distribuţia căruia mai face parte Sam Rockwell, a generat încasări de 4,5 milioane de dolari.

Filmul de dragoste „Five Feet Apart” a coborât două locuri, până pe şapte, cu încasări de 3,7 milioane de dolari în al patrulea weekend de la lansare.

Drama „Unplanned”, scrisă şi regizată de Chuck Konzelman şi Cary Solomon, a coborât patru locuri, până pe opt. În al doilea weekend de la premieră, ea a generat încasări de 3,2 milioane de dolari.

Animaţia „Wonder Park”, pentru care şi-au împrumutat vocile Mila Kunis, John Oliver şi Matthew Broderick, a coborât trei locuri, până pe nouă, cu încasări de 2 milioane de dolari în al patrulea weekend de la premieră.

Filmul de animaţie „How to Train Your Dragon: The Hidden World”, pentru care şi-au împrumutat vocile Cate Blanchett, Gerard Butler şi Kit Harington, între alţii, s-a clasat pe locul al zecelea, în coborâre trei poziţii. În al şaptelea weekend de la premieră, lungmetrajul a generat încasări de 1,9 milioane de dolari.

CINEMA | Noul Box Office nord american. „Us” al lui Jordan Peele, debut în box office, direct pe primul loc, urmat de „Captain Marvel”. Vezi trailerele filmelor!

  1. „Us”, al doilea lungmetraj scris şi regizat de Peele, a generat încasări de 70,2 milioane de dolari la nivel nord-american, iar la nivel global, de 86,9 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

Din punct de vedere al încasărilor înregistrate în primul weekend, filmul – cu Lupita Nyong’o, Winston Duke şi Elisabeth Moss – este al treilea horror din toate timpurile, după „It” (123,4 milioane de dolari) şi „Halloween” (76,2 milioane de dolari).

În plus, el a înregistrat al doilea cel mai bun debut al anului, după „Captain Marvel”.

2. Filmul „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, a generat, în al treilea weekend de la premieră, încasări de 35 de milioane de dolari la nivel nord-american, ocupând locul al doilea în box office. La nivel global, filmul a generat încasări totale de 910,2 milioane de dolari.

Lungmetrajul regizat de Anna Boden şi Ryan Fleck este, din punct de vedere al încasărilor, a zecea adaptare BD din toate timpurile.

3. Animaţia „Wonder Park”, pentru care şi-au împrumutat vocile Mila Kunis, John Oliver şi Matthew Broderick, a coborât un loc, până pe trei, în al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 9 milioane de dolari.

4. Filmul de dragoste „Five Feet Apart” s-a clasat pe locul al patrulea, în coborâre o poziţie, cu încasări de 8,7 milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră. Pelicula spune povestea a doi adolescenţi bolnavi, care se întâlnesc în spital şi se îndrăgostesc.

5. Filmul de animaţie „How to Train Your Dragon: The Hidden World”, pentru care şi-au împrumutat vocile Cate Blanchett, Gerard Butler şi Kit Harington, între alţii, a coborât un loc, până pe cinci, cu încasări de 6,5 milioane de dolari în al cincilea weekend de la premieră.

6. Comedia „A Madea Family Funeral”, scrisă şi regizată de Tyler Perry, care interpretează şi rolul principal, a coborât tot un loc, clasându-se pe şase, după al patrulea weekend, cu încasări de 4,5 milioane de dolari.

7. Comedia romantică „Gloria Bell”, de Sebastián Lelio, premiat cu Oscar pentru „Una Mujer Fantástica”, a urcat 11 locuri în box office, până pe şapte. În al treilea weekend de la premieră, filmul cu Julianne Moore şi John Turturro în distribuţie, a generat încasări de 1,8 milioane de dolari.

8. Comedia „No Manches Frida 2”, cu Martha Higareda şi Omar Chaparro în distribuţie, a coborât două poziţii, până pe opt, după ce în al doilea weekend a generat încasări de 1,7 milioane de dolari.

9. Lungmetrajul de animaţie „The LEGO Movie 2: The Second Part” a coborât un loc, până pe nouă, cu încasări de 1,1 milioane de dolari, înregistrate în al şaptelea weekend de la premieră.

10. Filmul SF „Alita: Battle Angel”, regizat de Robert Rodriguez, s-a clasat pe zece, în coborâre un loc, după ce, în al şaselea weekend, a generat încasări de 1 milion de dolari.