Trupa Genesis se reuneşte după 13 ani pentru un turneu

 

Muzicienii Tony Banks, Phil Collins şi Mike Rutherford au confirmat reunirea grupului Genesis, care va întreprinde un turneu în Marea Britanie şi Irlanda în toamna acestui an.

Miercuri, la o emisiune a BBC Radio 2, Banks a spus: „Cred că este un moment firesc. Suntem toţi prieteni buni, suntem toţi la suprafaţă şi iată-ne”.

Turneul „Last Domino?” va începe pe 16 noiembrie, în Dublin. Trupa va concerta şi în Liverpool, Leeds, Birmingham, Belfast, Manchester, Newcastle, Glasgow şi Londra.

Cei trei muzicieni vor fi însoţiţi de fiul în vârstă de 18 ani al lui Collins, Nicholas, care va cânta la tobe, şi de Daryl Stuermer, la chitară şi bas.

Peter Gabriel, membru fondator al grupului, care a părăsit trupa în 1975, nu va lua parte la reuniune şi nici chitaristul Steve Hackett.

În ultimii 28 de ani, potrivit lui Rutherford, Genesis a susţinut două concerte în Marea Britanie.

Collins a precizat că setlistul pentru acest turneu este încă în lucru. „Sunt piese pe care simţi că trebuie să le cânţi pentru că publicul s-ar simţi înşelat dacă nu ai face-o. Încă stabilim care va fi ordinea”.

Zvonuri privind o reunire a trupei au apărut din iunie anul trecut, după ce Collins şi Rutherford au cântat împreună la Berlin.

Genesis a pornit ca o trupă progressive rock în anii 1970 şi, după mai multe schimbări de componenţă, ea şi-a modificat şi sound-ul, devenind una dintre cele mai de succes trupe mainstream ale anilor 1980.

Grupul a lansat 15 albume de studio, şase live şi acestea au fost vândute în peste 100 de milioane de copii. A fost prezent în topuri cu piese ca „Invisible Touch”, „Turn It On Again” şi „In Too Deep”.

Ultima dată trupa a cântat împreună în 2007, pentru a marca a 40-a aniversare.

Phil Collins, cu o carieră solo prolifică, şi-a anunţat retragerea în 2011, după ce a avut mai multe probleme de sănătate, nemaiputând să bată la tobe. A revenit însă în 2016, după o operaţie la coloană.

Tickets will be on general sale at 9am on Friday 6 March from www.LiveNation.co.uk and www.ticketmaster.co.uk and the shows are:

Monday 16th November                               Dublin 3 Arena
Thursday 19th November                            Belfast SSE Arena
Monday 23rd November                              Liverpool M&S Bank Arena
Thursday 26th November                            Newcastle Utilita Arena
Sunday 29th November                               London The O2
Monday 30th November                              London The O2
Wednesday 2nd December                         Leeds First Direct Arena
Saturday 5th December                              Birmingham Utilita Arena
Tuesday 8th December                              Manchester Manchester Arena
Friday 11th December                               Glasgow SSE Hydro