Workshop de tobe cu Sergio Ponti + Concert Sunset in the 12th House

Toboșarul de origine italiană Sergio Ponti va susține joi, 5 ianuarie 2012, de la ora 18, un workshop de tobe, la Scârț, loc lejer Timișoara (str. Laszlo Szekely nr. 1 – fosta Zoe). Workshop-ul este destinat atât toboșarilor de orice nivel, cât și publicului interesat de tobe, percuție sau ritm. Toboșarii sunt rugați să aducă bețe de tobe și un pad de exerciții (practice pad). Fiecare participant va primi un dosar cu exerciții și sugestii.

Workshopul va fi urmat de un concert / jam session cu trupa de post-rock experimental Sunset in the 12th House, de la ora 21.

Intrarea la eveniment este 15 Lei. Rezervări: 0751 892 340. Capacitatea spațiului este limitată.

___________________________________________

 

Sergio Ponti s-a născut în 22 iunie 1980 în Moncalieri, Italia. Este tobarul formaţilor Sunset in the 12th House (experimental post-rock, Timişoara) şi Syne (post-progressive rock, Torino). A cântat în numeroase turnee cu chitaristul Mike Keneally (Frank Zappa), cu grupul de technical death metal Illogicist şi cu renumitul grup de jazz / metal Ephel Duath. Dintre muzicienii cu care colaborează în prezent: David Jackson (Van Der Graaf Generator), Martin Barre, Jonathan Noyce, Dave Pegg şi Clive Bunker (Jethro Tull), Bernardo Lanzetti (PFM), Vittorio Nocenzi, Francesco Di Giacomo şi Rodolfo Maltese (Banco), Lino Vairetti (Osanna) şi Gianni Leone (Il Balletto di Bronzo). Sergio colaborează cu Ian Anderson (Jethro Tull) ca şi redactor de partituri.
Reprezintă firmele Pro-Mark Drumsticks, Evans Drumheads, Protection Racket Cases şi Paiste Cymbals.

În prezent, este profesor de tobe la cinci şcoli de muzică din zona Torino (Istituto Musicale Vittorio Baravalle, sediile din Fossano şi Trofarello, Istituto Civico Karl Orff, Piossasco, Istituto Musicale di Canale, Canale şi Filarmonica di Montjovet, Montjovet). Sergio a mai ţinut worskhop-uri de tobe şi împreună cu renumiții toboșari Johnny Raab şi Marco Minnemann. A cântat la două ediţii ale târgului de instrumente muzicale NAMM în Los Angeles.