VIDEO | “Satul paralel”, în premieră pe scena Teatrului “Stela Popescu” cu foştii membri ai grupului Divertis

Spectacolul de cabaret politic “Satul paralel”, în premieră cu foşti membri ai grupului Divertis, va fi prezentat pe 24 mai, de la ora 19.00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Pentru prima dată, foştii membri ai grupului Divertis se asociază cu un teatru, Teatrul “Stela Popescu”, ca să pună în scenă un spectacol de cabaret politic.

Folosind toate metodele cu care s-au consacrat – scenete, stand-up, improvizaţie şi parodii muzicale, Divertis pleacă pe urmele “statului paralel” şi ajung în celula de bază a acestuia, “satul paralel”.

“Vreţi să aflaţi cine va conduce ţara în următorii 10 ani, cine câştigă alegerile la Preşedinţie din toamnă, cine mai scapă de puşcărie, că de intrat nu mai intră nimeni?

Habar n-avem, căci spectacolul nostru nu vă va răspunde la aceste întrebări, ci vă va pune altele, care vă vor face să râdeţi fără control, fără frontiere şi fără rost”, spun realizatorii.

În distribuţie sunt foştii membri ai grupului Divertis:  Silviu Petcu, Doru Pîrcălabu, Valentin Gora, Dorin Antonesi, Florin Constantin, Cristian Greţcu, alături de Paula Chirilă, Liviu Romanescu, Irina Cărămizaru, Sorin Aurel Sandu şi Cătălin Frăsinescu.

Regia este semnată de Atila Vizauer, scenografia şi costumele de Nina Brumuşilă, asistent regizor Livia Vişănescu, asistent scenograf Anca Deleanu, iar aranjamente muzicale de Raul Kusak.

“Satul paralel”, o nouă producţie pentru publicul larg, este un spectacol original de cabaret politic, produs de Primăria capitalei prin intermediul Teatrului “Stela Popescu”.