Salonul European de Banda Desenata, editia a II-a

Salonul European de Bandă Desenată, aflat la a doua editie, propune, în perioada 3-20 noiembrie 2011, la galeria Foto Anexa a Muzeului National de Artă Contemporană (Calea Mosilor, nr. 62-68), 16 expozitii, numeroase ateliere de creatie, întâlniri cu artisti din sapte tări, dezbateri, conferinţe, sesiuni de autografe, lansări de carte, precum si proiecţii de filme si concerte.

La deschiderea ce va avea loc joi, 3 noiembrie 2011, la ora 18.30, vor lua cuvântul Mihai Oroveanu, director MNAC, Didier Dutour, director al Institutului Francez de la Bucuresti si presedinte al clusterului EUNIC în România, Jean Auquier, director general al Centrului Belgian de Bandă Desenată de la Bruxelles. La vernisaj vor fi prezenţi Bernard Swysen (Valonia-Bruxelles), autor si profesor de bandă desenată la Academia de Artă din Bruxelles, Sascha Hommer (Germania), artist de bandă desenată, Pedro Moura (Portugalia), curator, Máša Bořkovcová (Cehia), etnolog şi expert pe problemele romilor.

Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro. printre expozitiile care vor putea fi vizitate la SEDB se numără Călătorie în cea de-a 9-a dimensiune: banda desenată Valonia-Bruxelles, Banda desenată contemporană din Portugalia, O Přibjehi – prima trilogie cehească de benzi desenate dedicată povestirilor romilor, expoziţia BD prilejuită de Preşedinţia poloneză a Consiliului Uniunii Europene, plansele originale rezultate din colaborarea Nichita Stănescu – Sandu Florea, Comment faire une BD (Editura M.M. Europe), Creating Comics – rezultatele atelierului Sascha Hommer & Kati Rickenbach, Bitta Generation (BD si ecologie),  Strâmb living (Brynjar Bandlien), Cartea lui George, expozitii dedicate unor romane grafice – Travesti de Mircea Cărtărescu (Edmond Baudoin) si Stigmata (Lorenzo Mattoti), expozitiile de autor Livia Rusz, Dominique Goblet (BD contemporană/curent alternativ) şi Ilan Manouach, expoziţia cu lucrări publicate în revista Comics.

Programul  include conferinte, ateliere si sesiuni de autografe sustinute de Pedro Moura (Portugalia), Bernard Swysen (Valonia-Bruxelles), Máša Bořkovcová (Cehia), Jean-Lorin Sterian, Eugen Erhan, Tudor Muscalu, Octav Ungureanu, Ilan Manouach (Grecia), Dominique Goblet (Valonia-Bruxelles). Vor fi lansate, în prezenta autorilor, Cartea lui George (publicată de Hardcomics şi Jumătatea plină, cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National), Travesti de Mircea Cărtărescu, roman grafic de Edmond Baudoin (publicat de Editura Humanitas şi Jumătatea plină, cu sprijinul Institutului Francez din Bucuresti), Strâmb living de Brynjar Bandlien (publicată de Hardcomics şi Jumătatea plină cu sprijinul Căminului Cultural) si Stigmata de Lorenzo Mattotti (publicat de Editura Art şi Jumătatea plină), Livia Rusz – autori Dodo Niţă şi Kiss Ferenc, precum şi Catalogul Muzeului Benzii Desenate.

Sillyconductor, Makunouchi Bento (România) si Balinese Beast (Grecia) vor concerta, cu ocazia Salonului, la Control Club. Proiectii de scurtmetraje de animaţie poloneze si desene animate pentru copii se adaugă ofertei acestei editii în cadrul căreia organizatorii promit si câteva evenimente-supriză. Trei puncte de vânzare de carte şi reviste vor fi la dispoziţia publicului iubitor de bandă desenată, informeaza comunicatul ICR.

Proiect al clusterului EUNIC în România, Salonul European de Bandă Desenată este organizat în parteneriat de Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Goethe-Institut, Institutul Camões, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Polonez, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Asociaţia Jumătatea plină, Editura M.M. Europe, Asociaţia Bedefililor din România, Librăria Cărtureşti.

Sursa: HotNews