„Endorphinmachine”, „Dolphin” şi „Rock and Roll is Alive ! (and it lives in Minneapolis)”, trei videoclipuri rare realizate între anii 1995 şi 2010 de Prince, sunt date publicităţii de administratorii averii starului.
În clip, care a fost bine ascuns în joc, Prince poartă o pălărie înaltă cu flori şi cântă cu grupul său o piesă în care decorul este un zid acoperit de frunze argintii. Dansatoarea este Mayte Garcia, cu care muzicianul s-a căsătorit în 1996, potrivit franceinfo.fr.
Piesa „Rock and Roll is Alive ! (and it lives in Minneapolis)” a fost inclusă pe faţa B a albumului „The Gold Experience”. Videoclipul nu a fost publicat decât în ianuarie 1997 în emisiunea specială a canalului muzical american VH1 pentru turneul „Love 4 One Another”. Emisiunea poate fi văzută în întregime pe Vimeo.
Videoclipul ar fi reacţia lui Prince la cântecul „Rock and roll is dead” al lui Lenny Kravitz.
Clipul „Dolphin” a fost primul video difuzat pe VH1 Europe în septembrie 1994. Era perioada de criză identitară a lui Prince, care apărea tatuat pe obraz „Slave” (sclav, n.r). Aici, când cu faimoasa chitară aurită în formă de „Love Symbol”, semnul său distinctiv.
Alte clipuri, mai puţin rare, au fost de asemenea publicate online pe canalul YouTube, precum „Eye Hate U”, „Gold” sau „Dinner with Delores”.