Rocanotherworld, primul festival de după ieşirea din starea de urgenţă, a avut loc la Iaşi

Rocanotherworld, primul festival de după ieşirea din starea de urgenţă, a avut loc la Iaşi

 

Cea de-a cincea ediţie a festivalului Rocanotheworld, primul după ieşirea din starea de urgenţă, la care au participat 15 artişti, a avut loc în perioada 24-28 iunie, la Iaşi. Publicul pasionat de muzică alternativă i-a putut vedea pe Adam’s Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers, Lucia, Pinholes, byron, Fine, It’s Pink, Eyedrops, Argatu, Ana Coman, Jurjak, Luna Amară, om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks.

Printre măsurile de siguranţă implementate s-au numărat limitarea biletelor la 500/ seară, măsurarea temperaturii la intrare, purtarea obligatorie a măştii pe toată durata evenimentului, amplasarea unor spaţii de stat jos bine delimitate şi menţinererea distanţei sociale de 2 metri.

La această ediţie a Rocanotherworld, achiziţia biletului de participare a susţinut artiştii care au urcat pe scena festivalului şi care au concertat pro bono la ediţiile anterioare.

Ca în fiecare an, festivalul îşi continuă tradiţia caritabilă chiar şi după încheierea concertelor, cauza susţinută în acest an fiind ajutorarea a 500 de familii din 4 sate ce aparţin de comuna Lungani cu pachete cu produse alimentare de bază, produse de curăţenie şi materiale sanitare necesare şi obligatorii în această perioadă de pandemie.

„Cea mai mare provocare pentru noi ar fi fost să amânăm ediţia de anul acesta aşa că am decis să o facem să se întâmple, cu tot contextul actual, pentru publicul nostru şi pentru noi deopotrivă. Desigur că nu a fost uşor să reducem un festival cu 40.000 de spectatori la 2.500, cu o singură scenă şi cu trei trupe pe seară şi să lăsăm deoparte aspecte ale evenimentului pe care le dezvoltasem dar am avut nevoie cu toţii să păstrăm acest timp şi acest spaţiu de susţinere unii pentru ceilalţi. Pentru noi a contat foarte mult că am am putut fi alături de publicul nostru, care ne-a ajutat să facem această ediţie posibilă, a venit să fie alături de noi şi a înţeles necesitatea respectării regulilor”, a declarat Patricia Butucel, directorul festivalui.

„Nu îmi vine să cred că am cântat căci mă aşteptam să cântăm pentru prima data în toamnă sau poate la anul. Bineînţeles că festivalul a fost complet diferit de tot ce am trăit până acum, distanţarea socială presupune să se întâmple altfel lucrurile. Dar lumea s-a bucurat, noi ne-am bucurat de asemenea şi ni s-a părut foarte fain”, spune Dan Byron, solistul trupei Byron.

Festivalul Rocanotherworld a debutat în anul 2016 şi l-a avut ca inspiratie pe Ioan Dan Niculescu („Roca”) – designer, călător, DJ, gurmand, antreprenor.

Rocanotherworld, între 24 – 28 iunie, la Iași! Regulament, măsuri de siguranță și acces public

 

Între 24 – 28 iunie, 15 artiști vor urca pe scena Rocanotherworld din zona de agrement Ciric din Iași. În fiecare seară, începând cu ora 18:30, pe scena de la The Secret vor urca câte 3 trupe, astfel:

Miercuri, 24 iunie: Adam’s Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers

Joi, 25 iunie: Lucia, Pinholes, byron

Vineri, 26 iunie: Fine, It’s Pink, EYEDROPS, Argatu’

Sâmbătă, 27 iunie: Ana Coman, Jurjak, Luna Amară

Duminică, 28 iunie: om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks     

Spectatorii sunt rugați să parcurgă regulamentul pentru a fi bine informați cu privire la desfășurarea evenimentului. Limita numărului de persoane care au acces în spațiu este de 500; Accesul la evenimente se face începând cu orele 18:30; Se va păstra distanța de 1,5 m între persoane cât timp se face accesul; Încă de la intrare vor fi transmise toate informațiile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului; La intrarea în perimetrul de desfășurare al festivalului se va efectua triajul observațional. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) și nici al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C; Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație; Nu vor fi disponibile biletele în format fizic la intrare; Biletele vor fi scanate, evitându-se astfel ruperea sau atingerea lor;

Accesul va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată;

Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugați să aibă asupra lor și un act de identitate valid. Pentru siguranța publicului și buna desfășurare a evenimentului, participanții sunt de asemenea rugați să nu aducă bagaje mari în incinta evenimentului;

Biletul de intrare își pierde valabilitatea în momentul ieșirii din perimetrul zonei de agrement Ciric;

Purtarea măștii (medicală / nonmedicală) care să acopere atât gura, cât și nasul este obligatorie pe toată durata evenimentului;

Spațiul va fi organizat în așa fel încât să permită menținerea distanței fizice de 2 m între persoane;

Cercurile asigură distanțarea socială necesară de 2 metri între persoane, menținând astfel siguranța în primul plan, tocmai de aceea gruparea în acest fel a persoanelor a fost necesară;

Se recomandă păstrarea distanței sociale de 2m în perimetrul festivalului; Amplasarea păturilor / bean bags-urilor / scaunelor se va efectua în zonele marcate pe sol, respectând distanțarea socială pentru fiecare persoană;

Pentru a evita orice risc de aglomerație într-un spațiu, în incinta festivalului există mai multe puncte de unde spectatorii își pot asigura cele necesare, în condiții de maximă siguranță și igienă, conform noilor reglementări. Este încurajată plata contactless cu cardul sau cu telefonul;

Suprafețele comun utilizate ( tejgheaua barurilor, toaletele ) vor fi dezinfectate ori de câte ori este necesar cu substanțe biocide autorizate; Spectatorii sunt rugați să păstreze distanța socială atunci când așteaptă;[Persoanele cu afecțiuni sau cu antecedente medicale personale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat Punct de Prim Ajutor și pot participa la eveniment numai cu însoțitor. Persoanelor care au probleme de ordin auditiv le sunt recomandate folosirea dopurilor de protecție pentru urechi;

În caz de ploaie, se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie. Accesul cu umbrele este strict interzis în incinta locației;

Este interzis accesul cu băuturi îmbuteliate, obiecte contondente, stroboscop, făclii, torțe, artificii, petarde, arme, curele metalice, aparate foto/video profesionale;

Sunt interzise introducerea sau afișarea inscripțiilor, bannerelor, pancardelor și a altor elemente vizuale care incită la discriminări de orice fel și violență publică;

Este interzisă deteriorarea locației și aruncarea ambalajelor în spațiile neamenajate în acest scop;

Este interzis consumul de substanțe periculoase, toxice sau halucinogene în incinta locației și a perimetrului acesteia;

Persoanelor sub vârsta de 18 ani le este strict interzis accesul în locuri unde se servesc băuturi alcoolice sau se încurajeaza fumatul;

Este interzisă folosirea injuriilor în incinta locației;

Toate măsurile care trebuie respectate vor fi semnalate atât înainte de eveniment, cât și pe toată durata acestuia;

Bilete mai sunt disponibile de pe https://rocanotherworld.iabilet.ro/  și din rețeaua iaBilet.

Partener: Kaufland România.

Sponsori: Stalinskaya, Rose Mary, CGM, SCC.

Promo Partners: Ambra Sign, Wink.

Parteneri de ospitalitate: Bellaria, La Prânz, Ford, Casa de vinuri Cotnari, Vitamin Aqua, Aqua Carpatica.

Susținut de: Primăria Iași, Promotop, Bad unicorn, IPPU, Atelierul de film, Argo, Dots and Bits.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Agerpres, Iqads & SMARK, Zile și Nopți, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, Viva FM.

 

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Mai multe informații despre campaniile derulate se pot găsi și pe canalele Rocanotherworld:

Facebook: https://www.facebook.com/rocanotherworld/

Instagram: @rocanotherworld

Ediția din 2020 a Rocanotherworld stă sub semnul solidarității și susține 500 de familii din medii defavorizate din județul Iași

 

Mai mult decât un festival, Rocanotherworld este o manifestare care a debutat în anul 2016 și l-a avut ca inspiratie pe Ioan Dan Niculescu („Roca”) — designer, călător, DJ, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete. Spiritul festivalului s-a născut de la dorința de a oferi și a principiilor pe care acesta le-a îmbrățișat de-a lungul vieții: Fii curios! Fii diferit! Fii pentru alții!

Reprezentând un demers colectiv de a dărui și dorindu-și să crească atât nivelul de conștientizare a problemelor din societate, dar și implicarea comunității, festivalul va fi alături anul acesta de 500 de familii din mediile defavorizate care au nevoie de ajutor. Cu ajutorul Kaufland România, Rocanotherworld va asigura produse esențiale, atât alimentare, cât și de igienă sanitară și personal către familii din 4 sate din comuna Lungani.

Anul acesta, între 24 – 28 iunie, 15 artiști vor urca pe scena Rocanotherworld din zona de agrement Ciric din Iași, printre care: Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Byron, The Mono Jacks, Argatu, Jurjak, EYEDROPS, Toulouse Lautrec și om la lună.

Biletul de participare la Rocanotherworld 2020 e unul solidar, iar achiziția acestuia susține artiștii care vor urca pe scena festivalului și care în anii trecuți au concertat pro bono pentru a fi alături de cauzele promovate de Rocanotherworld.

Am învățat în toată această perioadă că, deși sunt multe nevoi, poți începe oricum și de oriunde pentru a rezolva măcar câteva dintre ele pentru că e important fiecare zâmbet a tuturor celor care au nevoie de tine. Deși s-au schimbat multe, valorile și încrederea noastră a rămas aceeași. Credem cu adevărat în spiritul #BeForOthers, necesar acum poate mai mult ca oricând, tocmai de aceea și în acest an, festivalul își va păstra latura caritabilă.  De la an la an ne demonstrați că #împreună putem mai mult și mai bine. Ne înclinăm în fața inimilor voastre și vă simțim mai aproape ca oricând!”, spun organizatorii festivalului.

Împărtășim valorile promovate de festivalul Rocanotherworld și ne bucurăm să le fim alături în acest an total aparte, care ne-a arătat că implicarea face diferența în viețile celor din jur. Sprijinim cauza pentru a duce puțină bucurie celor 500 de familii fără posibilități din județ”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Programul complet poate fi văzut aici. Biletele sunt în număr limitat și se pot achiziționa de pe https://rocanotherworld.iabilet.ro/  și din rețeaua iaBilet.

Partener: Kaufland România.

Sponsori: Stalinskaya, Rose Mary, CGM, SCC.

Promo Partners: Ambra Sign, Wink.

Parteneri de ospitalitate: Bellaria, La Prânz, Ford, Casa de vinuri Cotnari, Vitamin Aqua, Aqua Carpatica.

Susținut de: Primăria Iași, Promotop, Bad unicorn, IPPU, Atelierul de film, Argo, Dots and Bits.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Agerpres, Iqads & SMARK, Zile și Nopți, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, Viva FM.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Mai multe informații despre campaniile derulate se pot găsi și pe canalele Rocanotherworld:

Facebook: https://www.facebook.com/rocanotherworld/

Instagram: @rocanotherworld