Noi reguli pentru închirierea maşinilor în Europa. Noile taxe şi servicii, la recomandarea Comisiei Europene şi a autorităţilor de protecţie a consumatorilor

Cinci lideri din sectorul închirierilor auto au schimbat, la recomandarea Comisiei Europene şi a autorităţilor de protecţie a consumatorilor, modul în care prezintă preţurile de închiriere a autovehiculelor.

Cele cinci companii sunt Avis, Europcar, Enterprise, Hertz şi Sixt.

Până acum, societăţile în cauză nu au pus în aplicare pe deplin unele dintre angajamentele pe care şi le-au asumat, astfel încât Comisia Europeană şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE să considere că acestea respectă pe deplin legislaţia UE privind protecţia consumatorilor.

„Evaluarea publicată luni ia notă de faptul că Enterprise şi Sixt au efectuat acum toate modificările necesare. Avis s-a angajat să efectueze restul modificărilor până în mai 2019.

Europcar, din care face parte în prezent Goldcar, va pune în aplicare restul modificărilor până în iunie 2019.

Hertz s-a angajat să efectueze toate modificările necesare cel târziu în primul trimestru al anului 2020.

„Datorită presiunii noastre, nu veţi mai avea surprize neplăcute atunci când vă prezentaţi la biroul societăţii de închirieri auto. Este cu adevărat frustrant să îţi începi concediul plătind costuri suplimentare neprevăzute şi citind contracte complicate. Doresc ca toţi consumatorii europeni să se bucure pe deplin de zilele libere, fără să îşi facă griji că vor avea surprize neplăcute atunci când vor primi facturile finale”, a declarat Věra Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.

Societăţile s-au angajat:

– să includă toate taxele în preţul total de rezervare: Consumatorilor li se va afişa acum pe site-ul web un tarif global care corespunde preţului final pe care vor trebui să îl plătească.

Acest tarif trebuie să includă toate costurile suplimentare, cum ar fi costurile specifice aferente serviciului de alimentare cu combustibil, taxele de aeroport, suprataxele pentru conducătorii auto tineri sau comisionul perceput pentru predarea autovehiculului într-un loc diferit de locul de preluare;

– să prezinte în mod clar principalele servicii de închiriere, cu precizarea termenelor şi a condiţiilor în toate limbile naţionale:Consumatorii nu se vor mai confrunta cu informaţii neclare sau înşelătoare cu privire la principalele caracteristici ale închirierii, cum ar fi kilometrajul inclus, politica societăţii referitoare la combustibil, condiţiile de anulare a rezervării, cerinţele în materie de garanţii etc.;

– să precizeze în mod clar în oferta de închiriere preţul şi condiţiile aplicabile serviciilor opţionale, în special în ceea ce priveşte asigurarea care reduce suma datorată în cazul producerii unor daune.

Ar trebui să se precizeze în mod clar prestaţiile acoperite de preţul de închiriere de bază în cazul producerii unor daune şi, în special, ce obligaţii de plată revin în continuare conducătorului auto într-un astfel de caz.

Dacă se achiziţionează o asigurare suplimentară sau o scutire de plată în cazul producerii unor daune, ar trebui, de asemenea, să se precizeze în mod clar, înainte de acceptarea ofertei de către consumator, ce este sau nu este inclus.

Etapele următoare

Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor din cadrul reţelei europene de cooperare în domeniul protecţiei consumatorilor vor urmări îndeaproape punerea în aplicare a modificărilor rămase.

Deşi societăţile implicate în această acţiune acoperă două treimi din numărul total de închirieri auto private din UE, alţi comercianţi, cum ar fi intermediarii şi societăţile mai mici, joacă un rol important pe această piaţă.

Autorităţile şi Comisia Europeană vor continua să monitorizeze toţi actorii, pentru a se asigura că aceştia respectă pe deplin normele UE în materie de protecţie a consumatorilor.

Dacă societăţile nu îşi îndeplinesc angajamentele, autorităţile de protecţie a consumatorilor ar putea decide să recurgă la măsuri de executare.

Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului (CPC) reuneşte autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor în cadrul unei reţele paneuropene de asigurare a respectării legislaţiei, prin intermediul căreia o autoritate naţională dintr-o ţară a UE poate să solicite omologilor săi din alte ţări ale UE să coordoneze răspunsul la probleme întâmpinate pe scară largă de consumatori. Comisia Europeană facilitează acest demers.

Sub coordonarea Autorităţii pentru Concurenţă şi Pieţe din Regatul Unit, reţeaua de cooperare în materie de protecţie a consumatorilor a stabilit contacte cu principalele cinci societăţi de închirieri auto ca urmare a creşterii numărului de plângeri primite de centrele europene ale consumatorilor din întreaga UE. Această acţiune a fost facilitată de Comisia Europeană.

Aceste societăţi de închirieri auto, şi anume Avis Budget Group, Enterprise Rent-A-Car, Hertz Europe Limited, Sixt SE şi Europcar Mobility Group, şi-au îmbunătăţit practicile comerciale, clauzele contractuale şi politicile interne în cursul acestui dialog, care s-a încheiat în 2017.

Comisia şi autorităţile de protecţie a consumatorilor nu au fost însă mulţumite de nivelul de punere în aplicare a anumitor angajamente şi, prin urmare, au solicitat acestor societăţi să aducă îmbunătăţiri suplimentare.