Vineri, 13 decembrie 2019, ora 18:00, Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun București! •Gașca Zurli, concerte și spectacol de acrobații, teatru, muzică și dans

 

Moș Crăciun sosește vineri seara, pe 13 decembrie, la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, organizat de Primăria Capitalei, prin Creart, iar copiii îl pot vizita la căsuța sa din piață până în seara de Ajun.

Ora 18:00 este ora magică la care Moșul ajunge în oraș cu celebrul camion roșu Coca-Cola, care va rămâne timp de două zile pe Bulevardul Libertății.

În așteptarea Moșului, între orele 17:00 – 17:50, copiii au parte de spectacolul de acrobații, teatru, muzică și dans ,,Regatul Cascadelor”, iar de la ora 18.05 pe scenă vor preforma Gașca Zurli, Alina Sorescu şi „Picii lu’ Soreasca”, Jo & Band și Randi.

Moș Crăciun își dorește să stea de vorbă cu cât mai mulți copii, ca să afle de la aceștia ce dorințe și-au trecut pe lista de Crăciun. De aceea, în fiecare zi între 13 și 24 decembrie, Moș Crăciun îi va aștepta în căsuța sa din Târg,  între orele 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00, în restul timpului fiind ocupat cu organizarea spiridușilor la Atelierul de Jucării.

Casa Moșului este deschisă și de la 15.00 la 16.30, iar cei care-i trec pragul pot lăsa lista de dorințe la cutia de scrisori din casă.

În camionul lui Moș Crăciun, în zilele de 13, 14 și 15 decembrie, între orele 17:00 – 22:00, într-un decor de poveste, vizitatorii pot deveni ajutoarele lui Moș Crăciun: ei construiesc o jucărie într-o aplicație Virtual Reality, iar pentru fiecare jucărie creată, Coca-Cola donează una în viața reală. Cei prezenți pot pleca acasă cu o amintire de la Insta Corner.

Târgul de Crăciun București găzduiește, până pe 20 decembrie, campania umanitară „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”.

Oricine poate dona cărți și/sau jucării în cufărul de la intrarea în Casa Moșului, aducând  bucurie unor copii nevoiași. Cadourile vor fi distribuite înainte de Crăciun, prin intermediul Asociației Sfântul Arhidiacon Ștefan – Ghencea, partener în derularea campaniei umanitare.

______________________________________

Pagină de Facebook: www.facebook.com/BucharestChristmasMarket

Event: www.facebook.com/events/730075364127436

__

Partener: Compania Națională ,,Aeroporturi București”

Parteneri media: Magic FM // TVR 1 // România TV

Sponsor: Coca-Cola

Sărbători de iarnă pline de bucurie la Târgul de Crăciun București. Moș Crăciun va sosi la Târgul de Crăciun București, pe 13 decembrie, la ora 18:00 și va primi copiii în vizită până la ora 22:00. PROGRAM COMPLET!

 

Peste 350.000 de persoane s-au bucurat de magia sărbătorilor de iarnă în primele 11 zile la Târgul de Crăciun București, organizat în Piața Constituției, de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Săptămâna 9 – 15 decembrie propune vizitatorilor atracții pentru toate vârstele și o mulțime de momente pline de bucurie: Casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, târg cu produse de sezon, demonstrații de meșteșuguri, zone gastronomice și un program artistic care aduce pe scenă artiști îndrăgiți și ansambluri de datini și obiceiuri din România. Intrarea este liberă.

Moș Crăciun va sosi la Târgul de Crăciun București, pe 13 decembrie, la ora 18:00 și va primi copiii în vizită până la ora 22:00. Pe 13 decembrie, pe scena Târgului de Crăciun vor performa Gașca Zurli, Alina Sorescu și „Picii lu’Soreasca”, Jo & Band și Randi, iar în deschiderea concertelor va avea loc spectacolul de acrobații, teatru, muzică și dans ,,Regatul Cascadelor”.

Moșul și elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, între orele 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00, până pe 24 decembrie, pentru a le afla dorințele de sărbători. După ultima întâlnire, Moșul își va lua sania și va pleca pentru a pune daruri sub bradul de Crăciun, copiilor din toată lumea. Mai mult decât atât, pe 14, 15 decembrie și între 20 și  24 decembrie, publicul poate vizita Casa lui Moș Crăciun în intervalul orar 15:00 – 16:30, pentru a se bucura de o atmosferă de poveste, atent creionată printr-un decor plin de magie.

PROGRAM ARTISTIC

Vineri, 13 decembrie

17:00 – 17:50 Spectacol de acrobații, teatru, muzică și dans ,,Regatul Cascadelor”

18:05 –  18:40 Alina Sorescu şi „Picii lu’ Soreasca”

18:50 – 19:50 Gașca Zurli

20:40 – 21:20 Jo & Band

21:00 – 22:00 Randi

 

Sâmbătă, 14 decembrie

19:30 – 20:15 Paula Seling şi Cazanoi Orchestra

20:20 – 21:10 Holograf

21:15 – 22:00 Phoenix

 

Duminică, 15 decembrie

19:30 – 20:00 Ana Almășana Ciontea și Ansamblul folcloric „Dubașii” din Feregi, Hunedoara

20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri „Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti, Suceava

20:30 – 21:05 Ansamblul folcloric profesionist „Transilvania” din Baia Mare, Maramureș

21:15 – 22:00 Elena Gheorghe Band

__

Pagină de Facebook: www.facebook.com/BucharestChristmasMarket

Event: www.facebook.com/events/730075364127436

__

Partener: Compania Națională ,,Aeroporturi București”

Parteneri media: Magic FM // TVR 1 // România TV

Sponsori: Kandia Dulce // Coca-Cola