Cel puţin trei morţi şi 31 de răniţi într-un atentat comis în sudul Afganistanului

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi 31 răniţi într-un atentat sinucigaş în sudul Afganistanului, un bastion al rebeliunii talibane, au anunţat joi autorităţile din provincia Helmand, relatează AFP.

 

"Trei persoane au murit, între care un copil, iar alte 31 sunt rănite, dintre care trei copii şi trei femei. Toţi sunt civili", a declarat pentru AFP Daoud Ahmadi, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Helmand, unde 16 persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite în două atentate la 18 ianuarie.

 

Sursa : Cancan.ro