Cubanezii au început să aibă internet pe mobil

Internetul este accesibil pe telefoanele mobile din Cuba. Primii care au putut intra online, pe smartphone, au fost jurnaliştii care lucrează pentru presa de stat.

Până la sfârşitul anului, toate cele 5 milioane de utilizatori de telefoane mobile din Cuba, adică jumătate din populaţie, vor avea şi conexiune de date.

Până în 2013, internetul era disponibil doar în hotelurile din această ţară, dar guvernul a decis că este nevoie de o reformă. Realizarea accesului a întârziat.

Noul preşedinte cubanez, instalat în aprilie, a grăbit extinderea infrastructurii, deoarece speră să impulsioneze astfel economia şi să-i ajute pe cubanezi să apere revoluţia.

Dar analiştii cred că regimul comunist va fi slăbit, deoarece guvernul va pierde controlul exclusiv asupra informaţiei.