Mariana Roşca, hotărâtă să devină mamă: "Iubitul meu nu se mai droghează" – Apelează la fertilizarea


Fosta "blondă a lui Iri" este mai hotărâtă ca oricând să facă un copil, de când, în urmă cu trei luni, şi-a reluat relaţia cu fostul ei logodnic.Mariana şi omul de afaceri libanez Sabah sunt pregătiţi să devină părinţi, mai ales că bărbatul a renunţat la viciile sale.
Roşca şi Sabah au avut o relaţie de mai bine de zece ani, însă, în urmă cu şase luni, ea a hotărât să pună punct, din cauza că acesta era dependent de droguri şi alcool.

Bărbatul a încercat s-o convingă pe vedetă să se întoarcă la el, iar atunci când a văzut că nu mai este cale de întoarcere, s-a cufundat şi mai tare în vicii.

La insistenţele familiei lui Sabah, Mariana a plecat în Liban pentru a-şi vedea pentru ultima oară fostul iubit.

"Când am ajuns acasă, Sabah era aproape mort. Era în perfuzii. Am crezut că e sfârşitul lui însă Dumnezeu a vrut să-i mai dea o şansă", a declarat Roşca pentru nefiltrat.ro.

Din acea clipă, omul de afaceri şi-a schimbat viaţa la 180 de grade.

"Din acel moment barbatul meu a renunţat la viciile lui pe care le avea de 25 de ani, şi nu pentru ca am vrut eu, ci pentru că aşa a vrut el. Oricâţi ani m-am luptat eu cu el, nu am avut sorţi de izbândă, însă acum, pentru că a fost dorinţa lui, a reuşit. Nu a mai pus gura pe băutură şi nici nu s-a mai drogat de când am revenit eu în Liban. Acum suntem fericiţi, ne-am salvat relaţia", a mai spus Mariana.

Acum, cei doi încearcă să devină părinţi şi vedeta nu vrea să se dea bătută, chiar dacă tratamentul pe care-l face pentru fertilizarea în vitro este foarte dureros.