Madonna se alătură iniţiativei lui Bill Gates şi donează 1 milion de dolari pentru a sprijini descoperirea unui tratament pentru Covid-19

 

Madonna a anunţat că se alătură iniţiativei lui Bill Gates şi că donează 1 milion de dolari pentru a sprijini descoperirea unui tratament pentru Covid-19.

Printr-un mesaj publicat pe Instagram, cântăreaţa americană a spus că face donaţia pentru programul Therapeutics Accelerator al Bill & Melinda Gates Foundation.

Ea a împărtăşi propria experienţă legată de criza sanitară. „Trebuie să recunosc, mi-a luat un timp să accept, să procesez şi să îmi modific stilul de viaţă pentru a putea proteja viaţa familiei mele, a mea şi a celorlalţi oameni”.

Madonna, care a anulat recent o serie de concerte din turneul „Madame X”, a subliniat că oamenii trebuie să ia în serios acest coronavirus.

„Sunt atât de impresionată de munca dusă de Bill & Melinda Gates Foundation şi de efoturile Therapeutics Accelerator referitor la Covid-19 de a găsi medicamente noi sau existente care să prevină eficient sau să trateze boala”.

Contribuţia Madonnei va merge spre COVID-19 Response Fund, condus de Gates Philanthropy Partners.

Între partenerii iniţiativei se numără Wellcome, Mastercard, Guvernul Marii Britanii şi Chan Zuckerberg Initiative.

Madonna a mulţumit medicilor şi asistenţilor sanitari care îşi riscă vieţile în timpul crizei, expunându-se, şi i-a îndemnat pe oameni să rămână în case şi să nu se panicheze. „Am încredere în rasa umană că vom trece peste asta”, a concluzionat ea.

Madonna în turneul „Madame X”: Cântăreaţa a anulat primul show de la Londra

 

Madonna a spus că îi pare „extrem de rău” că a fost nevoită să anuleze primul concert de la Londra din cadrul turneului „Madame X”, scrie BBC.

Starul ar fi trebuit să înceapă luni o serie de 15 concerte la London Palladium.

Într-o declaraţie, cântăreaţa a afirmat că s-a rănit de mai multe ori de când a început turneul şi doctorii i-au spus să „se odihnească câteva zile”.

Ea a precizat că banii vor fi returnaţi celor care au cumpărat bilete pentru concertul de luni.

Show-ul Madonnei de miercuri va avea loc aşa cum a fost programat.

„Îmi pare extrem de rău că am anulat concertul meu programat pentru luni, 27 ianuarie, la Londra. Sub supravegherea doctorilor, mi s-a spus să mă odihnesc câteva zile. Aşa cum toţi ştiţi, am răni care m-au afectat de la începutul turneului, dar trebuie să-mi ascult corpul şi să pun sănătatea pe primul loc. Nu vreau să vă dezamăgesc sau să compromit show-ul. Aşa că voi continua până când nu voi mai putea”, a spus artista.

Vestea vine după ce Madonna a anulat două date de concert de la Lisabona, săptămâna trecută, din cauza rănilor.

„Îmi pare rău, am fost nevoită să anulez show-ul din seara aceasta”, a scris pe Instagram cântăreaţa în vârstă de 61 de ani.

Ea nu a spus ce fel de răni a suferit, dar a declarat în noiembrie unei audienţe de la San Francisco că are un „ligament rupt” şi „un genunchi prost”.

Turneul de promovare a albumului „Madame X”, al 14-lea al cântăreţei, a debutat la jumătatea lunii septembrie 2019.

Madonna a început segmentul european al seriei de concerte pe 12 ianuarie, în Porto (Portugalia). Turneul cuprinde 9 concerte la Lisabona, 15 la Londra şi 12 la Paris.

Albumul „Madame X” a fost lansat în luna iunie a anului trecut. Madonna a colaborat pentru acest disc cu Maluma, Quavo (Migos), Swae Lee (Rae Sremmurd) şi cântăreaţa braziliană Anitta.

Madonna Louise Ciccone, născută pe 16 august 1958, în Bay City (Michigan), este cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare. Primul album, „Madonna”, a apărut în 1983, iar acestuia i-au urmat unele ca „Like a Virgin”, „Like a Prayer”, „Erotica” şi „Ray of Light”. Discurile ai au fost vândute în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită „Regina muzicii pop”, vedeta a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, trei American Music Awards, două Brit Awards, precum şi două Globuri de Aur.

A jucat în mai multe filme, cel mai cunoscut rol al ei fiind cel din pelicula „Evita” (1996). Madonna şi-a făcut debutul regizoral în 2008, cu o comedie pe care a şi scris-o, „Filth and Wisdom”. Ea a mai regizat şi a fost coscenarist al „W.E” (2011). În 2018, va regiza pentru MGM filmul „Taking Flight”, bazat pe viaţa balerinei Michaela DePrince.

Madonna anulează mai multe concerte ”la recomandarea medicilor”

 

Madonna a anulat trei concerte din cadrul turneului său actual din motive medicale, vedeta acuzând dureri ”copleşitoare”, informează joi Press Association.

Artista în vârstă de 61 de ani urma să susţină mai multe concerte în Boston, Massachusetts, de la 30 noiembrie la 2 decembrie, incluse în turneul ”Madame X”.

Însă, vedeta a anunţat pe Instagram că aceste spectacole au fost anulate ”la recomandarea medicilor”.

”Vă rog să iertaţi această întorsătură neaşteptată a evenimentelor”, a scris ea.

”Faptul că sunt pe scenă în fiecare seară îmi aduce atâta bucurie, iar anularea este ca o pedeapsă pentru mine, însă durerea pe care o am acum este copleşitoare şi trebuie să mă odihnesc şi să urmez recomandările medicilor pentru a putea reveni mai puternică şi mai bine şi a continua călătoria Madame X împreună cu voi toţi”, a adăugat artista americană.

Concertele, care ar fi trebuit să aibă loc la sala de spectacole Boch Center – Wang Theatre, nu vor fi reprogramate. Organizatorul de evenimente Live Nation a dat vina pentru această decizie pe ”programul încărcat”. Persoanele care au cumpărat bilete vor primi banii înapoi, a precizat compania.

Cu o zi înainte de anularea spectacolelor din Boston, Madonna a declarat că făcea obişnuitele băi cu gheaţă pentru a se recupera după ce s-a accidentat în timpul concertelor din Los Angeles, notează Press Association. Luna trecută, vedeta a anulat un spectacol în New York din cauza unei accidentări la genunchi.

Luna aceasta, supervedeta americană a primit un torent de critici după ce a postat un videoclip în care îşi prezintă tratamentele de slăbire şi anti-îmbătrânire folosite după concertele sale extenuante. În imaginile publicate de artistă pe Instagram, diva poate fi văzută cufundându-se într-o cadă plină cu gheaţă pentru a ameliora circulaţia picioarelor, iar apoi cum bea o ceaşcă din propria urină ca tratament de întinerire şi slăbire, potrivit propriilor mărturisiri.

VIDEO | Madonna a lansat videoclipul suprarealist al piesei „Medellín”, primul single de pe cel de-al 14-lea album

Madonna a lansat, miercuri seară, videoclipul suprarealist al piesei „Medellín”, primul single de pe cel de-al 14-lea album pe care îl cântă împreună cu interpretul columbian Maluma.

Videoclipul, care are ca referinţe „Like a Prayer”, „Human Nature”, „Don’t Tell Me” şi din faza „Blonde Ambition” a cântăreţei – a fost vizionat deja de aproximativ 1,9 milioane de ori.

Cântecul este inclus pe albumul „Madame X”, care va fi lansat pe 14 iunie.

Madonna şi Maluma vor cânta „Medellín” la gala Billboard Music Awards, care va avea loc pe 1 mai, scrie Variety.

„Madame X” este o colecţie de 15 piese inspirate de şederea Madonnei în Lisabona. „Medellín” este primul dintre cele cinci cântece programate să fie lansate înainte de apariţia albumului.

Cel de-al 14-lea material de studio al cântăreţei americane va fi lansat după patru ani de la cel mai recent album, „Rebel Heart”. Pe acest album, Madonna va cânta în portugheză, spaniolă şi engleză. În afară de Maluma, ea a mai colaborat cu Quavo (Migos), Swae Lee (Rae Sremmurd) şi cântăreaţa braziliană Anitta.

Albumul a fost înregistrat timp de 18 luni în Lisabona, Londra, New York şi Los Angeles.

Madonna Louise Ciccone, născută pe 16 august 1958, în Bay City (Michigan), este cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare. Primul album, „Madonna”, a apărut în 1983, iar acestuia i-au urmat unele ca „Like a Virgin”, „Like a Prayer”, „Erotica” şi „Ray of Light”. Discurile ai au fost vândute în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită „Regina muzicii pop”, vedeta a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, trei American Music Awards, două Brit Awards, precum şi două Globuri de Aur.

A jucat în mai multe filme, cel mai cunoscut rol al ei fiind cel din pelicula „Evita” (1996). Madonna şi-a făcut debutul regizoral în 2008, cu o comedie pe care a şi scris-o, „Filth and Wisdom”. Ea a mai regizat şi a fost coscenarist al „W.E” (2011). În 2018, va regiza pentru MGM filmul „Taking Flight”, bazat pe viaţa balerinei Michaela DePrince.

Madonna anunţă colaborarea cu starul reggaeton Maluma

După săptămâni de aluzii pe social media, Madonna a anunţat în weekend pe Instagram numele celui de-al 14-lea album al său de studio, „Madame X”, primul după „Rebel Heart” din 2015. Artista a dezvăluit luni, tot pe Instagram, că primul single al albumului, „Medellin”, va fi lansat miercuri şi va include o colaborare cu superstarul reggaeton Maluma, informează dpa.

Anunţul include o poză în care Madonna apare în rochie albă, de nuntă, cu o mână în care poartă o mânuşă roşie în jurul lui Maluma.

 

Într-un videoclip postat cu o zi mai devreme, legenda muzicii pop le mărturisea fanilor că a decis să-şi numească albumul „Madame X”.

„Madame X este un agent secret, călătoreşte în jurul lumii, schimbându-şi identităţile, luptând pentru libertate şi aducând lumină în locuri întunecate”, a indicat artista înainte de a preciza că Madame X este noua ei persona artistică.

Vedeta (60 de ani) o descrie pe Madame X ca pe o dansatoare, profesoară, menajeră, prizonieră, studentă, mamă, călugăriţă, sfântă, prostituată sau „spioană în casa iubirii”.

Pe lângă noul album şi noua colaborare, artista a anunţat recent că va susţine un recital la concursul Eurovision de la Tel Aviv, din luna mai, dar şi că va colabora cu Moschino pentru lansarea unei linii de produse de lux de îngrijire a pielii.

Madonna va cânta la Eurovision. Prezenţa ei la Tel Aviv va costa aproximativ 1 milion de dolari

Cântăreaţa americană Madonna va cânta la Eurovision Song Contest, în mai, la Tel Aviv, iar haaretz.com scrie că prezenţa starului în capitala israeliană va costa aproximativ 1 milion de dolari.

European Broadcasting Union a confirmat prezenţa cântăreţei la evenimentul din Tel Aviv.

Madonna va cânta, cel mai probabil, două piese, între care o compoziţie nouă. Publicaţia israeliană mai notează că producătorii concursului muzical au avut discuţii îndelungate cu ea pe seama noii piese, deoarece aceasta ar conţine un mesaj politic.

Este aşteptat ca Madonna să fie însoţită de 160 de persoane la Tel Aviv.

Prezenţa pe scena Eurovision va costa aproximativ 1 milion de dolari, sumă care va fi oferită de miliardarul Sylvan Adams.

Acesta va reprezenta al patrulea recital al Madonnei în Israel. Prima dată, ea a cântat aici în 1993 şi a revenit în 2009 şi 2012.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala, pe 18 mai.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România, vor participa 40 de ţări, după ce Ucraina a renunţat.

România va intra în concurs în a doua semifinală, fiind reprezentată de Ester Peony, cu piesa „On a Sunday”.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Toto Cutugno, Celine Dion şi Johnny Logan.

Madonna va sărbători împlinirea vârstei de 60 de ani la Marrakech

Cântăreaţa americană Madonna a sosit în vechiul oraş Marrakech, din sudul Marocului, pentru a sărbători joi cu fast aniversarea celor 60 de ani, potrivit unor surse citate de AFP.

„Descoperită la Medina, la ora chemării la rugăciune”, a comentat regina muzicii pop pe conturile de Facebook şi Instagram, publicând o înregistrare filmată noaptea.

Marţi, cântăreaţa a publicat de asemenea o fotografie a ei în care apare cu „tarbouche” (veştmânt tradiţional) decorat cu bijuterii berbere, cu explicaţia: „Astăzi port o prăjitură pe cap… încă două zile…”.

Poliţia din Maroc este pregătită să-i împiedice pe jurnalişti şi fotografi să o deranjeze pe vedetă, potrivit mai multor reporteri contactaţi de AFP la Marrakech.

Totodată, au fost lansate speculaţii cu privire la locul ales pentru a sufla în cele 60 de lumânări: palatul El Fenn, cu piscină şi terasă imensă pe acoperişul oraşului roşu, Kaskab Tasmanot – proprietatea somptuoasă a iubitei lui Richard Branson de la poalele Munţilor Atlas sau casa de oaspeţi luxoasă rustică „La Pause” aflată într-un peisaj deşertic aproape de Munţii Agafay.

Pentru cei 60 de ani, Madonna a lansat o strângere de fonduri în beneficiul asociaţiei caritabile „Raising Malawi” care susţine orfelinatele şi pe „copiii vulnerabili” din Malawi prin programe de sănătate şi educaţie.

„Pentur aniversarea mea, nu găsesc un cadou mai amre decât să pun în legătură familia mea mondială cu această ţară magnifică şi copiii care au nevoie de noi”, a scris ea pe Facebook.

Divorţată de regizorul Guy Ritchie, mamă a doi copii biologici, ea a doptat patru copii din Malawi.

Madonna Louise Ciccone, născută pe 16 august 1958, este cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare americană. Primul album, „Madonna”, în 1983, iar acestuia i-au urmat alte 12, între care „Like a Virgin”, „Like a Prayer”, „Erotica” şi „Ray of Light”. Discurile ai au fost vândute în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită „Regina muzicii pop”, vedeta a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, trei American Music Awards, două Brit Awards, precum şi două Globuri de Aur.

A jucat în mai multe filme, cel mai cunoscut rol al ei fiind cel din pelicula „Evita” (1996). Madonna şi-a făcut debutul regizoral în 2008, cu o comedie pe care a şi scris-o, „Filth and Wisdom”. Ea a mai regizat şi a fost coscenarist al „W.E” (2011). În 2018, va regiza pentru MGM filmul „Taking Flight”, bazat pe viaţa balerinei Michaela DePrince.

Madonna: Setlist-ul turneului MDNA World Tour, scapat pe net

Setlist-ul turneului mondial al Madonnei, ce va debuta in data de 31 mai in Israel, a scapat pe Internet.

Intocmai cum s-a intamplat si cu alte materiale marcaMadonna, setlist-ul turneului MDNA World Tour 2012 a devenit si el disponibil doritorilor, pe Internet, inainte ca turneul sa debuteze.

MDNA World Tour va include 76 de concerte in America de Nord, cat si in Europa. Ca orice alt proiect semnat de Madonna, si acest turneu se bucura de succes chiar inainte de a fi inceput: show-urile din orase precum New York, Los Angeles, Berlin, Barcelona, Amsterdam si Istanbul sunt deja sold-out.

Setlist MDNA World Tour 2012

Act of Contrition 
Girl Gone Wild (meets Material Girl) 
Revolver 
Gang Bang 
Papa Don”t Preach (edit) 
Hung Up (MDNA remix) 
I Don’t Give A (rock remix) 
Best Friend/Heartbeat (interlude) 
Express Yourself (meets Born This Way) 
Turn Up the Radio (from MDNA, 2012) 
Give Me All Your Luvin’ (Just Blaze remix) 
Open Your Heart (meets Sagarra Jo by Kalakan) 
Masterpiece (featuring Kalakan) 
Justify My Love (William Orbit remix-interlude) 
Vogue 
Candy Shop 
Human Nature 
Like a Virgin 
Nobody Knows Me (interlude) 
I’m Addicted 
I’m a Sinner (meets Cyberraga) 
Like a Prayer 
Celebration

 

Sursa:www.bestmusic.ro