JOCURILE OLIMPICE 2012: Trei sportivi defilează sub drapelul olimpic la ceremonia de deschidere

Maratonistul din Sudanul de Sud, Guor Marial, precum şi doi sportivi din Insulele Curacao vor defila, vineri, sub drapelul olimpic, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.
 Prezenţa lui Philipine van Aanholt, specialist la iahting, şi a judoka Reginald de Windt sub drapelul olimpic este rezultatul dispariţiei ţărilor lor Antilele Olandeze, absorbite de Olanda în 2010.

Antilele Olandeze au avut un comitet olimpic recunoscut de CIO, iar acum au reuşit să obţină dreptul ca sportivii din această regiune să poate concura sub drapelul olimpic.

Guor Marial, în vârstă 28 de ani, născut în Sudanul de Sud, ţară independentă de un an, locuieşte în Statele Unite, dar nu are niciun paşaport. CIO a refuzat recent ca sportivii din Sudanul de Sud să participe la JO sub culorile propriului drapel, comitetul lor olimpic nefiind încă recunoscut.

Este pentru a treia oară când sportivi defilează sub drapelul olimpic. În 1992, sportivii din fosta Iugoslavie şi Macedonia au defilat sub drapelul olimpic la Barcelona, iar în 2000 a fost rândul a patru sportivi din Timorul de Est să facă acest lucru.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

Please follow and like us:

Poliţia avertizează românii să cumpere bilete la Jocurile Olimpice doar de pe site-ul oficial al JO

Poliţia română şi britanică avertizează românii care doresc să se deplaseze la Londra pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice să achiziţioneze tichete de intrare doar de pe site-ul oficial al competiţiei creat pentru comercializarea biletelor, www.tickets.london2012.com, sau prin intermediul COSR.

 "Pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni, Poliţia Română şi Poliţia Metropolitană Britanică îi sfătuiesc pe cei care vor să meargă la Jocurile Olimpice din 2012 să acceseze doar site-urile oficiale destinate acestei competiţii sportive. Autorităţile din Marea Britanie au transmis o informare referitoare la existenţa mai multor site-uri frauduloase care oferă spre vânzare bilete la Jocurile Olimpice şi Paralimpice ce vor avea loc în aceasta vară. Una dintre aceste firme frauduloase, Euroteam, este în prezent investigată de serviciile de poliţie britanice şi sfătuim persoanele interesate să nu achiziţioneze bilete de la aceasta. Site-urile operate de această firmă şi care ar trebui evitate sunt: www.euroteam.net; www.tixnet.com; www.olympicticket.info; www.euroteam.info; www.euroteamtickets.com; www.2012tickets.org; www.londonsummergames.net; www.londonsummergames.org; www.euroteam.travel; www.worldticketservice.net", se arată într-un comunicat al Poliţiei române, remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Poliţi recomandă persoanelor care au achiziţionat bilete de pe aceste site-uri sau de la oricare alt vânzător neoficial să contacteze direct firma şi să solicite asistenţa de la furnizorul metodei de plată.

Poliţia metropolitană britanică sugerează că următoarele ţări prezintă riscul de a înregistra victime ale acestei înşelăciuni: toate statele europene, Australia, Canada, China, SUA, cetăţenii teritoriilor britanice, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Island,a Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia sau Elveţia.

Ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice se va desfăşura la Londra în perioada în perioada 27 iulie – 12 august.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

Please follow and like us:

JOCURILE OLIMPICE 2012: Carl Lewis va fi în tribune pentru scrimă şi BMX

Fostul atlet american Carl Lewis a sosit marţi la Londra, cu trei zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, unde nu va asista la întrecerea atletică, ci la scrimă şi BMX.
 "Sunt foarte fericit că sunt aici. Am asistat la tenis de masă la Beijing, acum mă voi duce la scrimă. Îmi place să văd două sau trei noi sporturi de fiecare dată când mă duc la JO, iar copiii mei vor să vadă BMX", a declarat Lewis.

Fostul atlet în vârstă de 51 de ani a adăugat că nu merge la atletism: "Din motive personale nu voi fi în tribune la atletism".

Lewis a câştigat nouă medalii olimpice de aur, între 1984 şi 1996, la 100 m, 200 m, săritura în lungime şi ştafeta de 4×100 m.

 

Sursa : www.mediafax.ro

Please follow and like us: