VIDEO | „Cernobîl“, un serial abia lansat de HBO,a reuşit să detroneze pe IMDb producţii ca „Game of Thrones“ şi „Breaking Bad“

Un nou serial realizat de HBO a reuşit, la doar trei săptămâni de la lansare, să depăşească mult mai celebrele producţii „Game of Thrones“ şi „Breaking Bad“ în scorul obţinut pe IMDB.

La doar trei săptămâni de la lansare, noul serial HBO „Cernobîl“, care spune povestea dramatică a accidentului nuclear din 1986, una dintre cele mai groaznice catastrofe create de om din istorie, a reuşit să depăşească „Game of Thrones“ şi „Breaking Bad“ în scorul obţinut pe IMDB.

„Cernobîl“ este o miniserie în cinci părţi realizată de HBO în colaborare cu Sky Atlantic, iar primele trei episoade au fost deja difuzate.

În prezent, „Cernobîl“ ocupă, în mod surprinzător, prima poziţie în clasamentul serialelor TV de pe Internet Movie Database, scrie Daily Mail.

Astfel, producţia HBO a obţinut un scor de 9.7. Prin comparaţie, „Game of Thrones“ are, la ora actuală, un scor de 9.4, iar „Breaking Bad“ 9.5.

Ultimul episod din „Game of Thrones“ a fost difuzat de HBO pe 19 mai, iar celebrul serial a scăzut în aprecieri din cauza ultimului sezon, care a atras numeroase critici şi nemulţumiri din partea fanilor. Ei au acuzat scenariştii ultimului sezon că nu s-au descurcat prea bine după ce au rămas fără materialul sursă- cărţile lui George R.R. Martin.

Despre „Cernobîl“ 

„Cernobîl“ spune povestea dramatică a accidentului nuclear din 1986, una din cele mai groaznice catastrofe create de om din istorie, şi a oamenilor curajoşi care au făcut sacrificii incredibile pentru a salva Europa de un dezastru de neimaginat.

Miniseria în cinci părţi îi are în rolurile principale pe Jared Harris („The Crown“; „Mad Men“), Stellan Skarsgård („Melancholia“, „Good Will Hunting“) şi Emily Watson („Hilary and Jackie“ şi „Breaking the Waves“).

Serialul „Cernobîl“, o co-producţie HBO/Sky, a fost scris de Craig Mazin („The Huntsman: Winter’s War“), care este şi producător executiv, este regizat de Johan Renck („Breaking Bad“) şi este produs de Sister Pictures şi The Mighty Mint. Carolyn Strauss (câştigătoare a premiului Emmy® pentru „Game of Thrones“) şi Jane Featherstone („Broadchurch“) sunt producătoare executive; Johan Renck şi Chris Fry („Humans“) sunt co-producători executivi; Sanne Wohlenberg („Black Mirror“) este producător.

Pe 26 aprilie 1986, în centrala nucleară Cernobîl din Ucraina, Uniunea Sovietică, a avut loc o explozie masivă care a eliberat material radioactiv de-a lungul Belarusiei, Rusiei şi Ucrainei, ajungând până la ţările scandinave şi din Europa de Vest.

Jared Harris îl interpretează pe Valery Legasov. Stellan Skarsgård îl interpretează pe Boris Shcherbina, vice prim-ministrul rus, trimis de Kremlin să conducă comisia guvernamentală de la Cernobîl în orele de după producerea accidentului.

Emily Watson este Ulana Khomyuk, o fiziciană hotărâtă să elucideze misterul care a condus către dezastrul de la Cernobîl.

Din distribuţia miniseriei mai fac parte şi Paul Ritter („Lovesick“) în rolul lui Anatoly Dyatlov, inginerul adjunct; Jessie Buckley („Beast“) este Lyudmilla Ignatenko, o rezidentă din Pripyat căsătorită cu unul dintre pompierii din prima echipă de răspuns; Adrian Rawlins („Harry Potter and the Deathly Hallows“) în rolul lui Nikolai Fomin, inginerul şef; şi Con O’Neill („Harlots“) este directorul centralei, Viktor Bryukhanov.

Distribuţia îi include şi pe: Sam Troughton („The Ritual“), Adam Nagaitis („The Terror“), Barry Keoghan („Dunkirk“), Ralph Ineson („Harry Potter and the Half-Blood Prince“), Mark Lewis Jones („Star Wars: Episode VIII – The Last Jedi“), Fares Fares (HBO’s „Westworld“) şi David Densik („McMafia“).

Miniseria a fost filmată în Vilnius, Lituania.

sursa: adevarul

 

VIDEO | Peste 10 milioane de americani nu vor merge luni la serviciu, din cauza finalei „Game of Thrones”

Duminică seara, fanii „Game of Thrones” vor afla deznodământul serialului, care se încheie după opt sezoane, însă nu toți s-ar putea să mai fie dispuși să meargă la serviciu a doua zi, relatează CNBC.

Alți 5,8 milioane de angajați care lucrează de obicei duminică noaptea plănuiesc să își ia o zi liberă astfel încât să nu piardă marea finală a serialului „Game of Thrones”.

Sondajul mai estimează că alte 2,9 milioane de angajați vor ajunge mai târziu luni la serviciu, iar alte 3,4 milioane au vorbit deja să poată lucra de acasă, chiar dacă de obicei nu muncesc de la distanță.

Finalul serialului ar putea aduce și o scădere a productivității în ziua de luni, când angajații vor fi prinși în discuții privind modul în care s-a încheiat Game of Thrones sau vor petrece timpul citind articole despre serial.

Penultimul episod din Game of Thrones a fost urmărit de 18,4 milioane de oameni, iar asta fără să fie puși la socoteală cei care piratează serialul pentru a-l vedea sau cei care l-au văzut în reluare.

De la debutul sezonului 8 al serialului, pe 14 aprilie, 20,4 milioane de angajați spun că show-ul le-a afectat prezența și productivitatea la locul de muncă.

Cel puțin 4,4 milioane de oameni au ratat deja o zi de lucru în ultimele săptămâni pentru a revedea episoade mai vechi din Game of Thrones, iar 35,8 milioane de angajați spun că au petrecut cel puțin o oră pe săptămână vorbind, citind sau postând mesaje online despre serial.

HBO vs Netflix privind lansarea sezonului 8 din „Game of Thrones“

HBO a răspuns mesajului amuzant publicat pe pagina oficială de Facebook a platformei Netflix, în contextul lansării ultimului sezon din „Game of Thrones“.

Al optulea şi ultimul sezon al producţiei HBO „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ a avut premiera duminică seară, 14 aprilie, în Statele Unite, şi luni dimineaţă la ora 4.00 în România.

În acest context, Netflix România a postat un mesaj amuzant care face referire la serialul lansat de HBO, platforma cu care se află în concurenţă.

„14 aprilie. Ziua oficială de vacanţă la Netflix. #GoT“, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook Netflix România.

HBO a scris un comentariu, ca răspuns la postarea făcută de Netflix:   „Enjoy ziua liberă, dar îmbrăcaţi-vă bine că Winter is here! de la 4 dimineaţa“, a fost comentariul făcut de HBO.

După cea mai îndelungată pauză din serial, 1 an şi 9 luni, sezonul final cuprinde şase episoade, cu durată diferită, iar în România a debutat luni dimineaţă, pe 15 aprilie, la ora 4.00, dar va fi reluat luni seara, la ora 20.00.

Ultimul episod din sezonul final va fi difuzat pe 19 mai, iar după o săptămână, pe 26 mai, va fi lansat lungmetrajul „Game of Thrones: The Last Watch“. De asemenea, pe 1 aprilie, platforma Netflix a făcut o altă referire ironică la celebrul serial HBO „Game of Thrones“.

„Am vrut să postăm GoT, dar apoi am primit asta – La Casa de Papel | partea a 3-a, din 19 iulie“, se arată în mesaj.

La Casa de Papel | partea a 3-a, din 19 iulie

Am vrut să postăm GoT, dar apoi am primit asta. La Casa de Papel | partea a 3-a, din 19 iulie

Geplaatst door Netflix op Maandag 1 april 2019

Platforma Netflix este celebră pentru stilul degajat, glumeţ şi ironic pe care îl adoptă pentru a-şi promova produsele şi pentru a atrage un public cât mai numeros.

Netflix răspunde, de asemenea, cu ironie la diverse evenimente de pe scena politică, iar premierul României, Viorica Dăncilă, a fost de mai multe ori luată în vizor.

 

Cele mai aşteptate seriale din 2019. Noutati NETFLIX si HBO

„The Game of Thrones” este unul dintre cele mai aşteptate, fiind vorba de sezonul final.

Zei americani/ American Gods” revine pe 10 martie cu sezonul doi. Producţia companiei Starz a reuşit să depăşească incertitudinea care a durat doi ani după tăieri de buget şi amânări ale filmărilor.

Realizatorii au promis un spectacol şi pentru acest sezon pe care l-au anunţat cu sloganul “Vine o furtună”.

Eroul Shadow Moon, interpretat de Ricky Whittle reia aventurile în războiul dintre zei adaptat după un roman de Neil Gaiman.

Scriitorul a avertizat din aprilie că lucrurile vor fi şi mai întunecate în episoadele care urmează pentru că lupta dintre zeii vechi şi cei noi continuă, după cum s-a văzut şi în clipul oficial lansat în octombrie.

Cu al doilea sezon se întoarce şi “Barry”.

Producţia HBO continuă în primăvară, când problemele criminalului plătit care vrea să îşi dedice viaţa actoriei revin.

În sfârşit, spectatorii au ocazia să afle ce s-a întâmplat cu detectivul Moss, lăsată în coadă de peşte după ce poliţista şi-a dat seama că prietenul celui cu care începuse o relaţie este chiar criminalul deprimat care a dat peste cap socotelile diferitelor grupuri interlope din oraş.

Tot în primăvară este programată şi difuzarea primelor episoade din sezonul doi al seriei “Marile minciuni nevinovate/ Big Little Lies”.

Cu toate că Liane Moriarty nu publicase decât un roman cu povestea din primul sezon, tentaţia de a îmbogăţi distribuţia deja redutabilă (Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Shailene Woodley, Zoë Kravitz) cu un rol interpretat de Meryl Streep a fost prea mare.

”The Deuce”, drama plasată în lumea producţiilor pentru adulţi din New York ajunge la sezonul trei.

Maggie Gyllenhaal continuă să producă şi să joace şi pentru acest sezon care a fost anunţat ca unul final.

Povestea ajunge în anii ´80 şi intră în era infectărilor cu virusul HIV şi a dependenţei de droguri, pe măsură ce dezvoltatorii imobiliari încearcă să scoată industria sexuală din cartier.

Claire Danes interpretează rolul principal şi în sezonul opt din “Homeland”.

Homeland, season 8

Şi pentru agenta CIA Carrie Mathison se anunţă un sezon final. Eroina tocmai scăpase din captivitate după o operaţiune din Rusia la finalul sezonului 7.

Realizatorii spun că şi pentru sezonul următor o bună parte din acţiune se va petrece în afara Statelor Unite. Cel mai probabil, va fi ales Israelul, serialul pornind de la o producţie israeliană.

BBC va continua cu sezonul 2 “Obsesia Evei/ Killing Eve”, cu Sandra Oh în rolul Evei Polastri, agenta britanică a MI5 aflată pe urmele extravagantei asasine Villanelle (interpretată de Jodie Comer).

Şi Netflix a anunţat că îşi împrospătează legenda unuia dintre supereroii din grădina sa. “Marvel’s Jessica Jones” revine cu sezonul 3.

Personajul interpretat de Krysten Ritter a apărut în Universul Cinematografic Marvel în 2015 şi s-a impus ca femeia cu super-puteri care nu prea are chef să fie supererou.

Printre continuările anunţate se numără şi sezoane noi pentru “Orange Is the New Black” (sezonul şapte) şi ”Urzeala Tronurilor/ The Game of Thrones” (Sezonul 8).

Între noile titluri care vor începe să concureze pentru atenţia publicului se numără o adaptare după romanul lui Terry Pratchett şi Neil Gaiman, ”Good Omens”, în sfârşit ecranizat pentru Amazon Video cu Michael Sheen şi David Tennant în rolul forţelor binelui şi răului care pun la punct Apocalipsa.

Serial polonezului Andrzej Sapkowki, ”Witcher” va avea parte de o variantă americană cu monştri şi lumi paralele şi tot ce trebuie.

Printre senzaţiile anului se numără şi inaugurarea variantei în serial pentru adaptarea legendarului roman de benzi desenate ”Watchmen”, cu o distribuţie din care fac parte Regina King, Don Johnson, Tim Blake Nelson, Louis Gossett Jr şi Jeremy Irons.

Adaptarea este semnată de creatorul seriei ”Cei rămaşi/Leftovers”, Damon Lindelof.

Noutati NETFLIX 2019

Conversations With A Killer: The Ted Bundy Tapes


You, sezon 2


Mindhunter, sezon 2

The Chilling Adventures of Sabrina, sezon 2

Peaky Blinders, sezon 6

Stranger Things, sezon 3

The Crown, sezon 3

ALTE SERIALE NOI 2019

Taboo, sezon 2

Killing Eve, sezon 2

Line Of Duty, sezon 5

Veep, sezon 7

Top 10 seriale originale Netflix

1. Jessica Jones – Ce face un super-erou după ce renunță la acest job? Pentru Jessica Jones, răspunsul este să-și deschidă propria firmă de investigații private.

2. Dear White People – O privire satirică asupra studenților afro-americani într-un colegiu Ivy League predominant alb.

3. Santa Clarita Diet – Joel și Sheila Hammond reprezintă cuplul tipic, tânăr, din mediul imobiliar, până când Sheila devine în mod misterios strigoi și dezvoltă o plăcere aparte pentru carnea umană.

4. My Next Guest Needs No Introduction – David Letterman se întoarce cu interviurile sale detaliate, cu unele dintre cele mai mari nume de pe planetă – și, de data aceasta, cu o barbă lungă.

5. Queer Eye – Cinci bărbați homosexuali îî ajută pe cei hetero să facă față schimbărilor.

6. Love – O poveste despre un cuplu ciudat care reușește să găsească ceea ce toată lumea caută – dragostea.

7. Lost in Space – Netflix reînvie seria clasică din 1965, despre o familie de exploratori în spațiu a căror navă deviază de la curs.

8. Altered Carbon – În viitor, avem tehnologie pentru a salva conștiința unei persoane pe un disc și a o introduce într-un nou corp, ceea ce înseamnă că moartea este un lucru din trecut.

9. Dope – Echipa de filmare aduce spectatorul în lumea interlopă a traficului de droguri din perspectiva utilizatorilor, a dealerilor și a ofițerilor de poliție.

10. Grace and Frankie –  Grace și Frankie sunt două femei, care încep să lege o prietenie după ce soții lor le părăsesc unul pe celălalt.