România începe să producă măști medicinale, combinezoane și biocide pentru a nu mai depinde doar de import. Fabrica de confecții, Magenta, din Brăila, se alătura nevoilor generate de criza datorată covid-19, producând măști la standard 3M, la preț de 5 Ron(TVA INCLUS)

După ce România și întreaga Europă se confruntă cu o criză majoră de măști sanitare, combinezoane pentru medici și biocide, în contextul epidemiei de COVID-19 (coronavirus), Ministrul Economiei, a anunțat că a discutat deja cu reprezentanții din industria de confecții, iar aceștia sunt mai mult decât dispuși să schimbe linia de producție și să înceapă să scoată pe piață măști medicinale și combinezoane.

De asemenea, Popescu a anunțat că Farmec Cluj a primit aprobarea Guvernului pentru a începe să producă biocide.

”Acum am observat cât de rău s-a făcut în România pentru că nu mai producem mare lucru de 10-15 ani. Producem confecții, am vorbit cu patronajul din zona confecțiilor și acum vom începe să producem măști și echipamente de protecție pentru medici. Acum ne chinuim să găsim materiale și vom începe să producem.

Măști de protecție

Fabrica de confecții, Magenta, din Brăila, se alătura nevoilor generate de criza datorată coronavirus covid-19, producând măști la standard 3M.

Fabrica, înființată încă din 1994 și care avea înainte de criză contracte cu firme mari din Italia, producând costume care ajungeau la branduri precum: Roberto Ricci, Desigual, Massimo Dutti, Niu, Zara, a venit în ajutorul populației și a cadrelor medicale din Brăila, care se confruntă cu o lipsă a materialelor de protecție, salvând astfel și locurile de muncă ale celor 90 de angajați, care datorită crizei și sistării contractelor cu Italia ar fi intrat în șomaj, a început producția de măști de protecție si echipamente utilizabile în lupta împotriva covid 19.

Măștile se găsesc la vânzare, la prețul de 5 lei și se livrează și în țară .

„Așadar, echipa noastră lucrează intens în această perioada la seturi de măști din tercot, reutilizabile, în 2 straturi – măști care pot fi dezinfectate, spălate si la masina de spălat. Astfel, reușim să răspundem unei nevoi reale, aceea de a crea materiale de protecție necesare cât și de a menține stabilitatea locurilor de muncă. Dacă sunteți interesați, așteptăm cu interes solicitările voastre prin următoarele canele: un mesaj în privat pagina facebook, sau  un e-mail la adresa: magentabraila@gmail.com sau un apel la numărul de telefon: 0747 227 837. Mulțumim anticipat! Să fiți bine! Pentru a nu exista speculații, menționăm faptul că prețul unei măști este de 5 Ron(TVA INCLUS) și este o măsura luată pentru a nu trimite oamenii acasă, datorită lipsei de lucru. Noi Suntem Români „, a declarat manager Magenta, Simona Ion.

BIOCIDE

Farmec Cluj a depus o cerere pentru a putea produce biocide. În România nu mai produce nimeni biocide și am discutat astăzi cu ministrul Sănătății, am deblocat și va începe producția de biocide, pentru a nu mai depinde doar de import.

Cred că această criză ne-a trezit și pe noi și pe cei din Europa și mai cred că am înțeles cu toții cât este de important să producem materiale vitale în țara noastră.

Importurile din China, ați văzut ce s-a întâmplat, s-au tăiat brusc. Cred că este momentul să repornim industria esențială în România. Nu vorbim doar despre materiale sanitare, vorbim despre toate produsele de care are nevoie o țară în situație de criză.”, a spus Virgil Popescu, în cadrul emisiunii ”România 9”, de la TVR.