Coldplay a compus piesa "Houston" în onoarea persoanelor afectate de uraganul Harvey

 

    Coldplay a compus single-ul "Houston", o piesă dedicată persoanelor afectate de uraganul Harvey, pe care formația britanică a interpretat-o "pentru prima și ultima oară" în timpul unui concert susținut la Miami (Florida), luni seară.

    "Este un cântec cu influențe country pentru că am crescut iubind muzica country și pentru că reprezintă gândurile noastre atunci când mergem în Texas", a spus în timpul concertului Chris Martin, solistul trupei, vizibil emoționat, potrivit mass-media locale.

 


    El i-a asigurat pe spectatori că formația britanică va interpreta cântecul "Houston" doar în cadrul acelui concert din Miami.

    "Visez la ziua când mă voi întoarce la Houston/ visez la acest loc atât de deosebit/ la ziua când mă voi întoarce, iar Houston nu va mai avea probleme/ în acest oraș care te trimite în spațiu", sunt versurile din debutul noului single al trupei Coldplay.

    În această piesă se face referire la statul Texas, la comitatul Harris și la localitățile de coastă Corpus Christi și Galveston, puternic afectate de urganul Harvey, vinerea trecută.

 




    Cei peste 2 milioane de locuitori din Houston se confruntau luni cu cea de-a patra zi a ploilor și vânturilor puternice aduse de Harvey, care a intrat pe zona de coastă a Texasului ca uragan, iar sâmbătă a ajuns în oraș ca furtună tropicală.

    De atunci, în Houston plouă fără întrerupere, fapt nemaivăzut în această zonă.

    Coldplay avea programat un concert la sfârșitul săptămânii trecute în acest oraș texan, pe care grupul britanic a trebuit să îl amâne sine die din cauza precipitațiilor.

    "Ne doream cu adevărat să cântăm seara aceasta, dar stând aici împreună și uitându-ne la știri și privind furtuna, ne dăm seama că nu putem cere nimănui să se pună în pericol", au anunțat sâmbătă membrii trupei Coldplay într-un comunicat.

 

(sursa: agerpres)