Campania „N-avem sânge!”. Doar doi la sută din populația României donează sânge

După Colectiv a fost mobilizare impresionantă pentru donare de sânge. Atunci a fost lansată şi campania „N-avem sânge”, care în ultimii trei ani, a încercat să-i convingă pe români că un mic gest poate salva vieţi.

Aceasta, în condiţiile în care mai puţin de doi la sută din populaţie donează sânge. Astăzi, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Capitală, zeci de oameni s-au mobilizat, hotărâţi să arate că au înţeles ceva din tragedia de la Colectiv.

Zeci de oameni au venit dimineață la Centrul de  Transfuzie Sanguină din Capitală cu gândul că pot face un bine pentru semenii aflați în nevoie.

Este gestul pe care îl fac cei care au devenit „blood fluencer”, donatori care trec periodic pragul centrului de transfuzie. Iar inițiatorii campaniei declanșate imediat după tragedia din Colectiv vor să convingă și mai mulți români să fie solidari.

În Capitală, nevoia de sânge pentru transfuzii este chiar și de trei ori mai mare decât asigură acum donatorii.

Cei care se tem să doneze sânge ar trebui să știe că sănătatea lor ar avea de câștigat. Sunt mai feriți de riscul de a face infarct miocardic sau chiar de a dezvolta cancer, spun medicii.