BIAS 2018, cel mai asteptat show aerian din Romania a oferit ieri cele mai frumoase momente publicului venit la Baneasa

Cascadorie uluitoare reuşită de piloţii „Turkish Stars” la antrenamentele BIAS 2018

Vineri, cerul Bucureştiului a fost brăzdat de avioanele supersonice ale turcilor de la „Turkish Stars”, care au făcut o cascadorie uluitoare la antrenamentele BIAS 2018.

„Startul oficial este la ora 10:00, fiind aeronave F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române, care vor survola verticala Aeroportului Băneasa. Activitatea de zbor va continua până la apus, până la ora 21:00, cu o scurtă pauză de 30 de minute în intervalul 15:30-16:00. Vor fi peste 100 de aeronave prezente în zbor, faţă de cele care sunt în expoziţia statică şi vor evolua de la aeronave mici, cu un motor, cu piston, până la aeronave cu 4 motoare, cum ar fi avionul Hercules din dotarea Forţelor Aeriene Române”, a declarat George Rotaru, directorul Aeroclubului României la conferinţa de presă care a precedat startul antrenamentelor.

Piloţii acrobaţi care fac parte din echipa

Piloţii acrobaţi care fac parte din echipa „Turkish Stars” au făcut spectacol la antrenamentele pentru BIAS 2018

Piloţii „Turkish Stars” au făcut mai multe cascadorii care i-au uluit pe jurnaliştii prezenţi la antrenamente. Printre acestea s-a numărat o manevră prin care două avioane supersonice au zburat în tandem, unul deasupra celuilalt, cel de sus fiind întors cu carlinga în jos.

Invitaţi speciali sunt piloţii acrobaţi „Turkish Stars”, singura formaţie din lume care evoluează cu opt avioane de luptă supersonice. Trupa a obţinut statutul de escadrilă în 1993. Iar vineri, în Bucureşti, a făcut spectacol în aer. Timp de peste 30 de minute s-au rotit, au colorat norii în alb şi roşu, au zburat şocant de aproape unii faţă de ceilalţi şi, la final, au promis că în ziua show-ului vor executa multe alte cascadorii.

La spectacolul de sâmbătă vor participa şi alţi aşi ai aviaţiei, care vor face acrobaţii pe cerul Capitalei.

„Pe lângă participanţii tradiţionali, vom avea alături de noi invitaţi din Austria, care vin cu 7 aeronave, inclusiv un avion de acrobaţie, şi vom avea evoluţii individuale de acrobaţie cu aeronave de luptă, vor fi două avioane Griffon, unul din Cehia, unul din Ungaria, un F-18 din Spania şi un Saab din Austria. Probabil cele mai apreciate evoluţii vor fi cele două formaţii, cu avioanele active, printre care şi Turkish Stars, care vin a treia oară la noi. Din ce am observat noi, condiţiile meteo vor fi bune, posibil să apară ploi locale”, a mai spus directorul Aeroclubului României.

 

Cel mai impresionant show aerian al României va începe sâmbătă, 28 iulie, de la ora 10:00, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa şi reuneşte 150 de aeronave civile şi militare şi peste 100 de piloţi şi paraşutişti. În plus, la sol vizitatorii vor putea admira mai multe aeronave de luptă, aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române, vor putea să urce la bordul unor simulatoare de zbor şi vor avea ocazia să vadă cât de complexă este munca unui controlor de zbor. Romatsa a amenajat la Romaero un turn de control virtual, iar vizitatorii vor vedea cum sunt dirijate aeronavele din jurul Bucureştiului.

sursa: libertatea.ro

Turkish Stars, cei mai spectaculoși piloți de acrobații din lume, au ajuns la București. Imagini inedite cu avioanele de luptă

Turkish Stars, cei mai spectaculoși piloți de acrobații din lume, au ajuns miercuri la București.

Piloții din forțele aeriene turce sunt invitații speciali ai BIAS 2018, el mai mare show aerian din România, care se va desfăşura sâmbătă pe aeroportul internaţional Bucureşti – Băneasa.

Avioanele de luptă spectaculoase ale turcilor au aterizat pe Aeroportul București Băneasa, iar imaginile cu piloții turci și păsările lor de oțel sunt inedite.

Turkish Stars’ (Türk Yıldızları) sunt invitații speciali la BIAS 2018, ediția dedicată Centenarului.

Turkish Stars reprezintă singura formație de acrobație ce zboară cu opt avioane supersonice. Mai mult, încă din 2001, înregistrau un record mondial, evoluând în faţa unui public de un milion de spectatori.

Avioanele de luptă NF-5 sunt preferate de Turkish Stars datorită sistemelor electronice de bord, dar și performanțelor tehnice, acestea având un design potrivit zborurilor supersonice, fiind capabile să atingă o viteză maximă de 1315 km/oră.

BIAS 2018 reuneşte 150 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 100 de piloţi şi paraşutişti.

BIAS 2018 este un spectacol de forță aeriană, în care așii aviației civile și militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia și Lituania vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.

În premieră pentru România, la BIAS 2018 vor participa White Red Sparks, formaţia de acrobaţie a Forţelor Aeriene ale Poloniei, care evoluează cu şase aeronave PZL TS-11 Iskra.

La BIAS 2018 vor putea fi urmărite evoluţiile F 16 Fighting Falcon, Saab Jas 39 Gripen, F 15 Eagle şi Eurofighter Typhoon. Printre avioanele expuse pentru public pe aeroportul Băneasa va fi şi aeronava Boeing E-3A Sentry AWACS, aflată sub comanda NATO.

BIAS 2018, dedicat Centenarului României

Cea de-a zecea ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS) – este dedicată Centenarului României şi reuneşte anul acesta 150 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 100 de piloţi şi paraşutişti din 13 ţări, a anunţat, vineri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Potrivit unui comunicat al CNAB, BIAS 2018 este un spectacol de forţă aeriană, în care aşii aviaţiei civile şi militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia şi Lituania vor încânta spectatorii cu acrobaţii aeriene uluitoare şi demonstraţii de elită, dar şi cu aeronave expuse la sol.

Invitaţi speciali în acest an sunt „supersonicii” Turkish Stars, care reprezintă Forţele Aeriene ale Turciei şi este unica formaţie din lume care evoluează cu opt avioane de luptă supersonice.

În premieră pentru România, la BIAS 2018 vor participa „magicienii” White Red Sparks, formaţia de acrobaţie a Forţelor Aeriene ale Poloniei, care evoluează cu şase aeronave PZL TS-11 Iskra.

De asemenea, spectatorii vor putea urmări în evoluţii aeronave supersonice F-16 Fighting Falcon, Saab Jas 39 Gripen, F-15 Eagle şi Eurofighter Typhoon.

Printre avioanele expuse pentru public pe Aeroportul Băneasa va fi şi aeronava Boeing E-3A Sentry AWACS, aflată sub comanda NATO.

„Forţele Aeriene Române se vor remarcă la BIAS 2018 cu o participare de excepţie, care constă într-o serie de evoluţii în premieră absolută pentru România.

Spectatorii vor avea şansa de a admira evoluţiile spectaculoase ale profesioniştilor din elita Forţelor Aeriene Române, care vor realiza adevărate demonstraţii artistice de forţă supersonică la manşa aeronavelor F-16 Fighting Falcon.

 

De asemenea, aşii manşei din cadrul Forţelor Aeriene Române vor evolua cu aeronave IAR 316 B, IAK 52, IAR 330 PUMA, C 130 Hercules şi C 27 Spartan.

Spectatorii vor putea urmări, de asemenea, şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.

Spectacolul este garantat de prezenţa aşilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, care vor desfăşura în aer drapelul tricolor, de 400 de metri pătraţi”, spune CNAB.

În plus, pe parcursul evenimentului, evoluează celebrii Iacări Acrobaţi, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică şi lumini.

De asemenea, la BIAS 2018 publicul va putea admira exerciţiile executate cu măiestrie şi siguranţă de piloţi ai companiei naţionale de transport aerian TAROM.

Printre participanţi se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviaţiei româneşti, din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

La BIAS 2018, participă şi celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană.

BIAS 2018 are loc sâmbătă, 28 iulie, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – „Aurel Vlaicu” şi Romaero, şi este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, Forţele Aeriene Române, ROMATSA, Romaero, şi Clubul Sportiv AIBO.

Începând de vineri dimineaţa, pe Aeroportul Băneasa se deschide, pentru experţi şi specialişti în aviaţie, expoziţia de aviaţie generală – General Aviation Exhibition, unde producători şi proprietari de aeronave, precum şi furnizori de servicii de aviaţie generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri. Spectatorii vor putea vizita General Aviation Exhibition în cursul zilei de sâmbătă, 28 iulie.

Cea de-a zecea ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România este dedicată Centenarului României şi se desfăşoară sub patronajul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei.