Belgienii au deschis "Satul de Ciocolata", un muzeu ce contine replicile unor monumente celebre

 

           Ciocolata belgiana, cunoscuta in toata lumea, este folosita acum si pentru a promova… tara.

    In "Satul de ciocolata" deschis la Bruxelles se inalta replici dulci ale catorva monumente simbolice.

Sunt la scara redusa, dar facute numai si numai din cea mai fina ciocolata belgiana.

Un maestru ciocolatier asambleaza doua "emisfere" dulci, de ciocolata.

Sunt "bulele" monumentului-muzeu numit Atomium, unul dintre simbolurile orasului Bruxelles.

   Construit in 1958, pentru Expozitia Universala, reprezinta modelul atomului de fier, marit de … 165 de miliarde de ori. Replica, facuta din ciocolata, este, totusi, mult mai mica.

 Peter Mariman, artist ciocolatier: "Am terminat toate bulele de la Atomiun si acum fabricam tuburile care le vor uni.

Dar ciocolata nu s-a intarit inca… La sfarsit asamblam toate elementele pentru ca monumentul de ciocolata sa aiba forma celui real".

 Ca un adevarat constructor, artistul lucreaza dupa un plan si se orienteaza cu ajutorul unei fotografii.

Vor trece, insa, cateva zile pana cand Atomium-ul de ciocolata va iesi din laboratorul sau.

In schimb, alt artizan a avut nevoie de aproximativ o luna pentru a termina replica impresionanta a catedralei Koekelberg.

"Zidaria" si "caramizile" sunt tot de ciocolata – adica 265 de kilograme. Andrew Farrugie: "Cand fac asemenea sculpturi vreau sa folosesc numai si numai ciocolata. E cea mai mare provocare.

  Din pacate, sunt alti sculptori care mai "triseaza". Folosesc un schelet de lemn, pe care-l acopera cu ciocolata. Eu nu fac niciodata asa". Piesele detasabile ale bazilicii au fost construite in laboratorul artistului din Malta si aduse in Belgia cu vaporul, apoi asamblate in "Satul de ciocolata".

La fel s-a intamplat si cu replica acestui arc de triumf. Constructia a fost ridicata in cinstea Belgiei independente, la sfarsitul secolului al 19-lea. Exponatele sunt delicate si necesita conditii speciale de pastrare.

   Lucas Ducarme, administratorul muzeului: "Nu trebuie sa fie in bataia razelor de soare. Iar aici, in interiorul muzeului, temperatura nu trebuie sa depaseasca 22 de grade Celsius. Asa ca a fost nevoie de un sistem de refrigerare pentru a pastra exponatele cat mai mult timp posibil".

  Totul este facut din delicioasa ciocolata belgiana, dar vizitatorii au voie doar sa priveasca.