Festivalul „Peaky Blinders” 2019 | Concert Primal Scream şi 200 de actori care vor recrea live scene din serial

Un concert al trupei rock scoţiene Primal Scream şi 200 de actori care vor recrea live scene din „Peaky Blinders” fac parte din programul primului festival dedicat serialului, care va avea loc în septembrie, în Birmingham.

Pe cele cinci scene ale festivalului vor urca şi cântăreţele Anna Calvi şi Nadine Shah, nominalizate la Mercury Prize.

The Legitimate Peaky Blinders Festival va avea loc pe 14 şi 15 septembrie, în Birmingham, unde este filmat serialul. Drama BBC a cărei acţiune este plasată în anul 1919 are în centru familia Shelby, cu Cillian Murphy în rol principal.

Creat de Steven Knight, „Peaky Blinders” a debutat în 2013, şi a primit mai multe premii, între care trofeul BAFTA pentru cel mai bun serial de televiziune.

La evenimentul din toamnă vor participa 200 de actori care vor recrea scene din serial, vor avea loc şi o prezentare de modă şi un spectacol de dans.

Al cincilea sezon al serialului „Peaky Blinders” va debuta la BBC One în curând.

Primele patru sezoane sunt disponibile pe Netflix, dar şi pe BBC iPlayer în Marea Britanie.