Ana Ularu, rol principal alături de Keanu Reeves în thrillerul Siberia

 

    Ana Ularu, rol principal alături de Keanu Reeves în thrillerul Siberia. Cei doi interpretează personajele principale din Siberia, thrillerul despre un comerciant american de diamante (Reeves) și femeia pe care o iubește (Ularu), prinși în jocul mortal dintre un cumpărător de diamante și serviciul federal de informații.

    Producția canadiano-americană-germană regizată de Matthew Ross va avea premiera internațională în 13 iulie, la New York. Un prim cadru din film a apărut deja în media internațională și reprezintă o scenă între cei doi actori principali.

 




    Siberia îl urmărește pe Lucas (Keanu Reeves), un comerciant american de diamante care călătorește la St. Petersburg pentru vânzarea unor diamante albastre rare, de origine îndoielnică.

    Afacerea începe să se prăbușească, iar Lucas pleacă în Siberia în căutarea partenerului său, dispărut în mod inexplicabil.

    Aici se îndrăgostește brusc de Katya (Ana Ularu), proprietara unei cafenele. Pasiunea și iubirea dintre ei devin din ce în ce mai intense, pe măsură ce lucrurile din lumea înșelătoare a comerțului cu diamante se complică.

    Lucas și Katya caută cu disperare o cale de scăpare dintr-o lume fără ieșire.

    Scena din clipul-teaser lansat ieri este momentul în care Katya, personajul Anei Ularu, începe să bănuiască faptul că Lucas (Reeves) are probleme în afacerea cu diamante pentru care a venit în Siberia.

    „Nu poți juca acest rol decât dacă ai un caracter foarte puternic, iar Ana este o forță“, spune Gabriela Bacher, unul dintre producătorii filmului. „I-a dat personajului său exact ce speram“.

    Regizorul Matthew Ross adaugă: „Ana a adus acestui proiect o pasiune și o energie absolută și foarte puternică.

    A lucra cu ea este o experiență de vis“. „Este atât de curajoasă, inima ei, spiritul și meșteșugul ei, în sine – este o actriță cu foarte multă experiență“, spune Keanu Reeves despre Ana Ularu.

    Actriţa Ana Ularu a făcut senzaţie pe covorul roşu la Premiile UNITER, care s-au decernat pe 8 mai, la Alba Iulia.

    În cadrul Galei au fost premiaţi cei mai talentaţi oameni de teatru, iar frumoasei actriţe i-a revenit sarcina de a înmâna premiul pentru întreaga activitate actorului Anton Tauf.