A impresionat o ţară întreagă şi a dat-o gata pe Loredana Groza. Ştefan Gheorghiu a făcut senzaţie la "Vocea României". Dar mai suprinzătoare decât talentul lui au fost parcă detaliile despre viaţa şI cariera lui. Conduce o companie de 90 de milioane de euro şI face afaceri imobiliare în 11 ţări, pe patru continente. Dincolo de aura de afacerist este un om extrem de sensibil. A renunţat l aviaţa din Australia şI s-a întors în ţară pentru a-i fia lături bunicii lui la bătrâneţe, este la fel de îndrăgostot de soţie ca acum zece ani când i-a jurat credinţă veşnică şI adoră să cânte sub duş. Ştefan Gheorghe, supra-numit "Milionarul de la Vocea României" a acceptat să răspundă la întrebările CANCAN.ro şI a vorbit deschis despre toate aspectele vieţii sale şI despre emoţiile crunte pe care le-a trăit pe scena de la "Vocea" într-un interviu savuros.CANCAN.ro: Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru muzică?
ŞTEFAN GHEORGHIU: Pasiunea pentru artă în general, pornind de la actorie şi până la canto şi dans o am de la vârsta de şapte ani. Mă gândesc că, întrucât toată copilaria mi-am petrecut-o prin teatru şi prin Filarmonică (unde tata era actor şi mama harfistă), acest lucru m-a făcut să îndrăgesc arta în general de la o vârstă fragedă.

– Cum reuşeşti să îmbini afacerile cu muzica?

– Se spune ca cei care au anumite aptitudini în muzică au şi aptitudini de business, având o minte analitică. Cred că am fost extrem de norocos cu gena moştenită de la părinţii mei, cărora le datorez în mare parte aşa-zisul talent muzical, care mă ajută în business de foarte multe ori. Tata de exemplu, înainte să fie actor şi regizor, a fost profesor de matematică. Pe de altă parte, muzica mă relaxează şi mă ajută după o zi lungă la birou.

– Ai făcut vreo pregătire pentru a-ţi îmunătăţi tehnica vocală?

– Tehnica vocală este ceva ce nu poţi avea decât prin studiu. Până şi talentele înnăscute au nevoie de multă muncă de perfecţionare care durează o viaţă de om. Întrucât nu mă consider un astfel de talent, acum doi ani am început să fac canto cu o bună prietenă de familie.

– Cum ai câştigat primul milion?

– După ce am terminat facultatea de Inginerie Chimică în Australia şi am lucrat ca Inginer Chimist în Australia şi Germania, m-am apucat de imobiliare, acum aproximativ 16 ani. Întrucât am tratat încă din prima zi imobiliarele ca pe o profesie adevarată, m-am dedicat întru-totul acestei meserii, ajungând să o practic pe patru continente până în prezent. Banii i-am făcut însă împreună cu soţia mea, medic Ortodont, fiecare excelând în profesia sa atât pe plan naţional cât şi internaţional.

– Ce te-a determinat să te întorci în ţară?

– M-am întors în ţară iniţial să am grijă de bunica mea din Craiova, care m-a crescut şi pe care o iubeam enorm. Întrucât rămasese singură în ţară în urma plecării noastre în Australia, m-am decis să îi redau o parte din tot ceea ce mi-a oferit în copilarie, prin prezenţa mea în ţară, aproape de ea. Pe de altă parte, am dorit să plec departe de familie pentru a vedea dacă mă pot descurca de unul singur într-o ţară care era străină şi totuşi aproape de sufletul meu, plecând în Australia la varsta de 14 ani. Decizia s-a dovedit a fi una bună atât pentru bunica mea care a apreciat enorm acest lucru, cât şi pentru mine şi sufletul meu.

– Cum a început povestea de dragoste dintre tine şI soţia ta?

– Povestea noastră de dragoste a început acum aproximativ 11 ani, când ne-am întâlnit la nunta surorii ei. Venise din Mexic, unde lucra ca medic ortodont, şi urma să se întoarcă după trei săptămâni. Totul a fost ca un fulger însă… şi ne-a luat pe toţi prin surprindere. După cinci săptămâni eram logodiţi şi după şase luni eram căsătoriţi. Pe data de 21 Septembrie am împlinit 10 ani superbi de căsnicie şi totul parcă a fost ieri…

– I-ai făcut vreodată serenade?

– Ne cântăm unul altuia cât de des putem. Ea m-a introdus în Mexic la o nouă cultură de muzică, iar eu am avut marea baftă să pot învăţa spaniola astfel încât să pot înţelege noua muzică pe care am ajuns să o îndragesc atât de tare. Şi da, i-am cântat şi la nunta, melodia "I can’t help falling in love" de Elvis Presley.

 

Cititi intregul interviu pe : http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/stefan-gheorghiu-milionar-imobiliarerecent-vocea-romaniei-scena-transa-scaune-238029.html

Sursa : http://www.cancan.ro

 

About Post Author

Lasă un răspuns