Suedezul Magnus Karl Johansson va pregăti echipa feminină de handbal CSM Bucureşti în următoarele două sezoane, a anunţat, vineri, campioana României pe site-ul său oficial.

”Sunt bucuros pentru încrederea pe care conducerea clubului CSM Bucureşti o are în mine. Sunt de asemenea bucuros pentru faptul că am ocazia să fac parte din staff-ul tehnic al unei echipe atât de importante din handbalul european.

Abia aştept să începem meciurile în faţa suporterilor români.

O să dau tot ce am mai bun pentru a obţine cele mai bune performanţe cu CSM Bucureşti!”, a declarat Magnus Karl Johansson.

Johannson, născut pe 15 decembrie 1969 la Goteborg (Suedia), vine în România după doi ani petrecuţi în Norvegia, la Molde HK.

Noul antrenor al echipei bucureştene are o experienţă de 25 de ani pe banca tehnică şi este multiplu campion al Suediei, atât la feminin, cu echipa IK Savehof, cât şi la masculin, cu Redbergslids IK.

Cu ambele formaţii a evoluat şi în Liga Campionilor. Totodată, Johansson a fost secundul naţionalei Suediei în perioada 2008-2011, timp în care Per Johansson a fost principal, câştigând medalia de argint la Campionatul European din 2010.

”Nu a fost o perioadă uşoară, căutările au fost intense şi am avut pe listă mulţi antrenori. Aşa cum am mai spus, ne dorim stabilitate şi continuitate la CSM Bucureşti. Considerăm că Magnus Johansson este cea mai bună variantă în acest moment pentru echipa feminină de handbal şi va avea tot sprijinul conducerii clubului în îndeplinirea obiectivelor”, a declarat directorul general al CSM Bucureşti, Gabriela Szabo.

La rândul său, Nicolae Luca, team managerul echipei, a afirmat: ”S-a pus de multe ori în discuţie ce profil trebuie să aibă viitorul antrenor al CSM Bucureşti, în condiţiile în care ponderea este deţinută în acest moment de jucătoare ce provin din aria balcanică, şi aş include şi româncele aici.

De asemenea, am luat în calcul caracterul puternic şi voinţa fetelor, toate participante în Liga Campionilor, iar peste 90% dintre ele jucând în Final Four.

De aceea, recunosc faptul că au fost purtate discuţii cu antrenori ce au corespuns tuturor condiţiilor, inclusiv antrenori din sfera masculină, ale căror rezultate şi experienţă i-ar fi impus în faţa grupului”.

”Am decis să-i acordăm încredere lui Magnus Johansson şi suntem convinşi că decizia este una bună, având în vedere experienţa câştigată în munca sa cu ambele categorii şi, totodată, discuţiile purtate cu antrenori şi jucătoare cu care a colaborat de-a lungul timpului.

Având întreaga susţinere a celor din handbalul de la CSM Bucureşti, îi urăm succes şi suntem nerăbdători să începem”, a subliniat Luca.

CSM Bucureşti a avut doi antrenori în sezonul precedent, început cu daneza Helle Thomsen şi încheiat cu suedezul Per Johansson, care a obţinut medaliile de bronz în Liga Campionilor, titlul şi Cupa în România.

About Post Author

Lasă un răspuns