Spectacolul ”Plastic” de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, deschide stagiunea ARCUB, fiind programat în data de 11 septembrie, de la ora 19,00, în Sala Mare a instituţiei.

Potrivit unui comunicat al ARCUB,  regizorul decupează atent, într-un decor inedit şi elegant realizat de scenografa Velica Panduru, teme contemporane, dozând eficient impactul fiecărei noi scene asupra publicului.

Muzica semnată de Lucian Ban, pianistul newyorkez de origine română, punctează fin trecerile personajelor de la o stare la alta, urmărind gradual transformarea unei lumi realiste într-o instalaţie artistică atipică, arată sursa citată.


“Plastic” îi are în distribuţie pe Ioana Mărcoiu, una dintre cele mai apreciate actriţe ale noii generaţii, care a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul Vilma din “Nefericiţii”, în regia Zsuzsannei Kovacs, şi pe Bogdan Dumitrache, cunoscut publicului din filmul Poziţia copilului de Călin Peter Netzer, câştigător al titlului de “Cel mai bun actor”, la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian 2017, pentru rolul din “Pororoca” de Constantin Popescu.

Distribuţia este completată de Cristina Toma (Premiul Criticii pentru cel mai bun debut, în “Priveşte înapoi cu mânie”, 1996), Istvan Teglas (“Între noi totul e bine” de Radu Afrim, TNB, Hedwig and The Angry Inch, la Point) şi tânărul actor Ciprian Nicula, care s-a făcut remarcat odată cu spectacolul “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” de Bobi Pricop, la TNB.

Cu “Plastic”, pe textul scris de Marius von Mayenburg în 2015, Theodor-Cristian Popescu este la şasea montare a textelor dramaturgului german, după “Perplex”, la Teatrul Clasic din Arad, “Martiri şi Piatra”, la Târgul Mureş, “Urâtul”, la Teatrul German din Timişoara, “Chip de foc”, la Teatrul Prospero din Montreal.

Spectacolul, cu o durată de două ore şi 15 minute, este recomandat persoanelor peste 14 ani.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/şi http://bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

În stagiunea de teatru 2018 – 2019, Primăria Capitalei prin ARCUB îi aşteaptă pe iubitorii de teatru la spectacole pentru toate gusturile, în care pot fi urmărite şi trăite poveşti despre iubire şi universul intim al femeilor, în “Am iubit, am purtat, am pierdut”, tristeţi, dar şi umorul condiţiei artiştilor de aici şi de pretutindeni, în Artists Talk, atmosfera boemă a epocii interbelice, în “Idolul şi Ion Anapoda”, nebunia şi gingăşia unui suflet chinuit, în “Însemnările unui nebun”, nedreptăţile istoriei şi avatarurile celor doi actori evrei din “Schneider şi Schuster”, dar şi neliniştile omului modern, în “Plastic”.

Lasă un răspuns