Joi, 16 aprilie 2015, artistul britanic Sivu va susţine un concert în premieră în România, pe scena clubului Colectiv din Bucureşti, pentru a-şi promova albumul său de debut, “Something On High”, lansat în toamna anului 2014.

Sivu, un tânăr solist-compozitor britanic, abordează un stil indie-pop sofisticat şi captivant, presărat pe alocuri cu tonalităţi “dark”. Nume de scenă semnifică numele său de familie (James Page), tradus în limba finlandeză. Pentru primele compoziţii solo, artistul a început să lucreze încă din anul 2011, iar ulterior a avut ocazia să colaboreze cu producătorul trupei alt-J, Charlie Andrew, care i-a definit şi perfecţionat sunetul.

Cu piesele de pe primul său album, “Something On High”, lansat în octombrie 2014, artistul din Cambridge a reuşit să primească o mulţime de reacţii pozitive, atât de la publicaţiile de profil cât şi de publicul de muzică indie şi alternativă.

Primul single din carieră a fost “Better Man Than He” şi a apărut la începutul anului 2013. În videoclipul devenit viral, Sivu cântă printr-un scanner tomograf.

Bilete concert Sivu în Colectiv din Bucureşti

Biletele pentru concertul Sivu, din 16 aprilie 2015, ce va avea loc în clubul Colectiv din Bucureşti, sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la preţul promoţional de 30 de lei, până în data de 15 februarie 2015. După aceasta dată vor fie disponibile la preţul de 40 de lei, iar în seara concetului, la intrarea, biletele vor costa 50 lei.

Perioadă Preţ
Până la 15 februarie 30 lei cumpără bilete
După 15 februarie 40 lei cumpără bilete
La intrare 50 lei cumpără bilete

Concertul Sivu de la Bucureşti este organizat de InterArtist.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns