Alegerea lui Boris Johnson drept premier al Marii britanii i-a făcut pe majoritatea scoțienilor să își dorească o desprindere de Regatul Unit, rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat de Michael Ashcroft Associates, citat de Reuters.

Din sondajul realizat recent rezultă că 46% dintre cei 1.019 scoţieni chestionaţi ar vota pentru independenţă şi 43% împotriva acesteia.

Dacă nu sunt luate în considerare persoanele care nu ar merge la vot şi cele care au răspuns că nu ştiu cum ar vota, atunci proporţia celor favorabili independenţei Scoţiei ar spori la 52%, iar a celor care sunt împotrivă la 48%. ”În urma vizitei premierului Boris Johnson la Edinburgh, săptămâna trecută, am efectuat un sondaj în rândul scoţienilor pentru a măsura sprijinul pentru un al doilea referendum privind independenţa”, a explicat Michael Ashcroft, care s-a opus alegerii lui Johnson la conducerea Partidului Conservator.

În 2014, în cadrul primului referendum privind independența, scoţienii au respins desprinderea de Marea Britanie cu 55% din voturi, dar de atunci divergenţele de opinie privind Brexitul au tensionat relaţiilor Scoţiei cu Londra.

Partidul Naţional Scoţian, care conduce guvernul delegat de la Edinburgh, susţine că un al doilea referendum privind independenţa ar fi justificat întrucât Scoţia este scoasă din Uniunea Europeană împotriva propriei voinţe.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns