Concertul pe care trupa britanică Judas Priest îl va susţine pe 22 iulie la Bucureşti va începe la ora 21.00, iar accesul în parcarea A de la Romexpo va fi permis începând cu ora 18.00.

 

    Prima trupă care va urca pe scenă va fi Carthagods (Tunisia), de la 18.15. Ea va cânta timp de 30 de minute şi îi vor urma Rhemorha (Rusia), de la ora 19.00, şi Battle Beast (Finlanda), de la ora 19.50.

    La ora 21.00, Judas Priest va începe concertul care este programat să dureze o oră şi jumătate.

     Formaţia britanică va reveni în Capitală pentru a-şi promova cel mai nou album, „Firepower”, lansat în luna martie a acestui an.

    Înfiinţată în Birmingham, în 1969, de chitaristul K.K. Downing şi basistul Ian Hill, trupa Judas Priest a lansat albumul de debut – „Rocka Rolla” – în 1974, după ce solistul Rob Halford, toboşarul John Hinch şi chitaristul Glenn Tipton s-au alăturat formaţiei.

    Grupul, considerat pionier al stilului heavy metal a lansat 18 albume de studio, iar între cele mai cunoscute şi apreciate de critica de specialitate se numără „Sin after Sin” (1977), „Killing Machine” (1978, lansat drept „Hell Bent for Leather” în SUA), „British Steel” (1980), „Turbo” (1986) şi „Painkiller” (1990). În 2014, formaţia a lansat „Redeemer of Souls”, pe care l-a promovat şi la Bucureşti.

    Grupul a câştigat un premiu Grammy în 2010, la categoria „Best Metal Performance”, iar anul trecut a fost nominalizat pentru a fi inclus în 2018 în Rock and Roll Hall of Fame.

    Biletele pentru evenimentul de la Bucureşti pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro şi au preţuri cuprinse între 155 şi 310 lei, până pe 22 iulie.

    În ziua concertului, ele vor costa 159, 189, 210 şi 320 de lei.

 




Please follow and like us:

Lasă un răspuns