Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui Comisiei Europene o scrisoare în care prezintă ultimele evenimente legate de referendum, precum şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale nu sunt respectate de membrii PDL, anume tocmai de către cei care reclamau încălcarea legii.
 "Deciziile Curţii nu sunt respectate tocmai de către cei care strigau că e lovitură de stat. Prima dată este ruşinea celui care înşală, a doua oară este ruşinea ta dacă te mai laşi păcălit", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că va trimite Comisiei Europene, grupurilor din Parlamentul European şi prim-miniştrilor europeni scrisori în care va arăta că au fost "înşelaţi şi escrocaţi" de către Băsescu şi PDL atunci când au insistat pentru respectarea deciziei CC de prezenţă la referendum.

El a precizat că astfel de scrisori, în care se va arăta că oficialii de la Bruxelles au fost escrocaţi de Băsescu şi membrii PDL când au insistat pentru respectarea deciziei Curţii Constituţionale de asigurare la referendumul de demitere a preşedintelui a unei prezenţe de 50% plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot, vor fi transmise inclusiv oficialilor Parlamentului European şi membrilor grupului Partidului Popular European.

"Vreau să îmi exprim amărăciunea asupra faptului că Traian Băsescu şi PDL i-au înşelat şi i-au escrocat pe partenerii noştri internaţionali, începând cu Comisia Europeană, atunci când au cerut să se respecte deciziile Curţii Constituţionale, pentru că aşa e bine pentru România. Eu am ţinut cont de aceste observaţii, Comisia Europeană, partenerii noştri europeni au pus nişte probleme de principiu, să respectăm deciziile Curţii Constituţionale, dar nu s-au aşteptat că tocmai cei care strigă vor fi primii care vor încălca aceste decizii, motiv pentru care astăzi voi trimite o scrisoare atât preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui Parlamentului European, cât şi primilor-miniştri şi preşedinţilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European, inclusiv grupului Partidului Popular European. Sunt absolut convins că Partidul Popular European şi partenerii europeni vor constata că au fost traşi pe sfoară de Băsescu şi de PDL (…) Îmi voi cere scuze în numele României pentru faptul că preşedintele suspendat şi câţiva reprezentanţi ai PDL practic s-au folosit şi i-au înşelat pe partenerii noştri europeni pentru un scop care acum este evident. Genul ăsta de escrocherie caracterizează foarte clar modul în care Traian Băsescu şi PDL au câştigat până acum", a spus Ponta.

 Premierul a arătat că Traian Băsescu şi PDL acţionează neconstituţional şi infracţional, deoarece legea prevede că împiedicarea prin orice mijloace a dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani şi interzicerea unor drepturi.

Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Surse din partid au relatat pentru MEDIAFAX că decizia a fost luată cu 59 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Conform surselor citate, PDL a decis totodată să nu îşi retragă reprezentanţii din secţiile de votare.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, într-o discuţie on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum "poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

Lasă un răspuns