Pianistul german Davide Martello a anunţat pe Facebook că şi-a anulat următoarele concerte din Germania pentru că în data de 10 august, la Bucureşti va avea loc o mare manifestaţie împotriva corupţiei din România de la care nu vrea să lipsească.

„Îmi pare rău că sunt nevoit să anulez următoarele concerte în Germania. Va fi o mare demonstraţie pe 10 august la Bucureşti împotriva corupţiei din România. Anul trecut, la aceeaşi demonstraţie paşnică, Jandarmeria a folosit gaze lacrimogene împotriva propriului popor şi vreau să-i ajut de data aceasta în aşa fel încât să se ascundă în spatele pianului meu în caz că Jandarmeria va folosi din nou gaze”, a scris artistul pe Facebook.

 

Artistul a fost prezent anul trecut, la o lună de la reprimarea violentă a manifestaţiei antiguvernamentale din 10 august, când Jandarmeria a intervenit în forţă pentru a elibera Piaţa, unde a susţinut un concert. Protestul a fost intitulat „Gust de libertate/ A taste for freedom”.

Pianistul Davide Martello este celebru pentru faptul că şi-a dus pianul în multe zone de conflict din lume, cum ar fi în Piaţa Taksim din Istanbul, la Battaclan, în Euromaidanul din Kiev sau în Afghanistan, unde a susţinut concerte.

Peste 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pe 10 august, când forţele de ordine au intervenit pentru evacuarea Pieţei Victoria şi aproape 800 de plângeri împotriva Jandarmeriei au fost depuse la Parchetul General. Ancheta privind violenţele nu a fost finalizată.

About Post Author

Lasă un răspuns