Peste 6 000 de bilete vândute deja la Kings On Ice
• Trei categorii de bilete au fost deja epuizate pentru evenimentul de pe 18 decembrie de la Sala Polivalentă din Cluj.
• Organizatorii anunță că, din motive personale, Brian Joubert nu va participa la eveniment, el fiind înlocuit cu binecunoscutul campion francez Philippe Candeloro.
Cluj-Napoca, 8 decembrie 2015: Spectacolul de patinaj artistic, “Kings on Ice” va avea loc vineri, 18 decembrie 2015, pe patinoarul amenajat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, începând cu ora 20:00.
În deschiderea evenimentului ‘Kings on Ice’ va avea loc un concert de colinde susținut de Marcel Pavel și Paula Seling.
Oganizatorii le pregătesc clujenilor o amenajare interioară de neuitat, care să introducă publicul în atmosfera sărbătorilor de iarnă; patinatorii având la dispoziție un patinoar de aproximativ 900 de metri pătrați pentru a-și prezenta spectacolul.
Quantum Media a creat deja o tradiție prin componenta socială pe care o dezvoltă cu fiecare eveniment organizat.
Astfel, pentru evenimentul din 18 decembrie, au dezvoltat un parteneriat cu Asociația Little People România, oferind șansa unor tineri bolnavi de cancer să participe gratuit la show-ul de patinaj.
Kings on Ice este o combinație unică de divertisment și sport, în care acrobațiile spectaculoase și demonstrațiile impecabile de talent și tehnică ale unor celebri patinatori sunt acompaniate de sunetele unei viori Stradivarius.
Show-ul de clasă mondială îl va aduce la Cluj pe multiplul campion mondial Evgeni Plushenko care, după luni intense de antrenament, va prezenta un program special, o compoziție originală și o compilație best-of a celor mai bune și indrăgite momente din programele care l-au consacrat.
Alături de celebrul patinatorul rus, Evgeni Plushenko pe lista invitaților speciali alături de Johnny Weir (bronz la Campionatul Mondial din 2007 și multiplu campion american) și Tomas Verner (campion european în 2008 și de 10 ori campion național în Cehia) îl vom putea admira și pe Philippe Candeloro (dublu campion olimpic, de două ori medaliat la Campionatele Mondiale, dublu campion european și de patru ori campion național al Franței).
Alături de acești grandioși patinatori de la gala ‘Kings on Ice’ nu va lipsi laureatul premiului ‘Emmy’, Edvin Marton.
Sub corzile celebrului său Stradivarius, "prințul viorii" va oferi publicului prezent în Sala Polivalentă din Cluj un show de neuitat.
Biletele pentru "Kings On Ice" se găsesc la standul de bilete din Iulius Mall, în rețeaua Eventim: magazinele Orange, magazinele Vodafone, rețeaua OMV, librăriile Cărturești și Humanitas, sau online pe eventim.ro.
Organizatorul evenimentului este QUANTUM MEDIA, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.