Urmărind cu atenție situația actuală și fiind în legătură constantă cu autoritățile, Electric Castle continuă pregătirile pentru cea de-a 8-a ediție, programată pentru 15 – 19 iulie, la castelul Banffy din Bonțida.

Prioritatea absolută rămâne deplina siguranță a spectatorilor; pentru moment, lucrurile își continuă parcursul normal, în speranța unei evoluții pozitive a întregii situații.

Sperăm ca noile nume din line-up, artiști pe care toți fanii și-i doresc la Electric Castle, să se alăture în curând altor vești bune, pe care le așteptăm cu toții în această perioadă.

Câștigători a șase premii Grammy, dintre care două chiar în 2020, pentru „Best Dance/Electronic Album” – No Geography și „Best Dance Recording” – Got To Keep On, The Chemical Brothers sunt unul dintre numele pe care orice festival și le dorește în capul afișului, în acest an.

Electric Castle reușește să ofere fanilor săi experiența live a trupei care, de peste 20 de ani, redefinește muzica electronică.

În tot acest timp, duo-ul britanic format din Tom Rowlands și Ed Simons a evoluat de la concerte în cluburi obscure la statul de pionieri ai stilului big beat.

Cu 12 milioane de albume și 6 milioane de single-uri vândute de-a lungul carierei, The Chemical Brothers reușesc să atragă alături de ei fani ai tuturor genurilor muzicale, de la electro la metal, iar colaborările cu regizori și artiști vizuali importanți creează cele mai spectaculoase show-uri live.

Trei dintre piesele de pe No Geography sunt interpretate de Aurora, tânara artistă pe care Electric Castle are șansa de a o prezenta, în premieră, publicului din România. Simpla colaborare cu The Chemical Brothers ar fi fost o recomandare suficientă pentru tânăra norvegiancă de doar 23 de ani ce, între timp, a devenit notorie în întreaga lume după ce a înregistrat și „the voice”, sunetul emblemă al Fronzen 2. Adesea comparată cu Bjork, Aurora cântă despre toate lucrurile ce i-au format personalitatea – natura, păduri norvegiene, feminism, și o face cu o energie pozitivă irezistibilă.

În 1996, pe o scenă muzicală saturată de stilul BritpopPlacebo primeau brusc atenția unei lumi întregi, iar muzica unei întregi generații avea să se schimbe. După 20 de ani de la debut și 12 milioane de albume vândute, e o certitudine că Placebo și-a câștigat un rol important în istoria muzicii. Prezența lor pe scena principală de la Electric Castle poate aduce în fața publicului piese proaspăt lansate dar și hit-urile ce le-au definit parcursul muzical, precum „Taste In Men”, „Every You, Every Me” sau „The Bitter End”.

Un rapper obsedat de rock care se ia la harță cu Eminem în timp joacă rolul lui Tommy Lee în seriale, da, acesta e unicul Machine Gun Kelly (MGK), acum oficial unul dintre artiștii așteptați la Bonțida, între 15 și 19 iulie. Cu un talent ieșit din comun, artistul pare a-și fi investit toată nefericirea unei copilării și adolescențe deloc ușoare pentru a compune. Cel mai recent album al său, „Hotel Diablo” a intrat, în 2019, direct în Top 10 Billboard iar MGK anunța, încă de pe atunci, că pregătește noi materiale pentru acest an. Între timp single-ul „Why Are You Here” a ajuns online „mulțumită” unui fan hacker, deci nu mai e nevoie de confirmări.

Rap și hip hop sunt, de altfel, generos reprezentate în cea de-a 8a ediție a festivalului, cu Sheck Wes, rapper-ul ce transforma, acum doi ani, „Mo Bamba” în unul dintre cele mai virale video-uri ale anului, Princess Nokia, eclectică și total diferită de ce înseamnă artiste de top în aceste stiluri, Fever 333, trupa ce duce mai departe stilul rap – rock, printre noile nume confirmate. Scena Dance își completează colecția de staruri invitate cu DJ-ul și producătorul american NGHTMRE, un show live BICEP și revenirea în festival a Noisia și Wilkinson, în formulă DJ set.

Două nume exotice de reținut și neratat în programul Electric Castle: Mulatu Astatke, cel care crea, la începutul anilor ‚70 stilul ethio-jazz, pe care regizorul Jim Jarmusch avea să-l readucă, în anii 2000, în atenția publicului și a altor muzicieni celebrii precum Kanye West sau Demian Marley, și Omar Souleyman,  artistul sirian care, în doar 3 ani, a trecut de la un simplu cântăreț de nuntă la o senzație internațională, colaborând cu artiști ca Bjork și Four Tet.

Conceptul New Media Castle continuă să se dezvolte, proiectului alăturându-i-se artiști vizuali din întreaga lume. KIMCHI & CHIPS, primii artiști sud-coreeni distinși cu premiul Ars Electronica,  AV&C, echipa newyorkeză ce semnează peisaje digitale inedite, Mathieu Zurstrasse, arhitectul ce se joacă cu ambiguitatea materialelor, vin cu propriile interpretări asupra spațiului castelului Banffy, în cel mai spectaculos show de media arts din România.

Lista completă a artiștilor confirmați pentru ediția a 8-a a Electric Castle poate fi găsită pe www.electriccastle.ro

About Post Author

Lasă un răspuns