Liste de aşteptare, nervi şi o noapte de nesomn – pe toate le-au pătimit pensionarii din Galaţi pentru a pune mâna pe bilete la revelionul organizat de primărie.
Oamenii au venit de la 1 noaptea, ca să fie siguri că nu rămân pe dinafară la petrecerea care se va desfăşura la patinoarul artificial, unde un loc costa numai 80 de lei. La ora 8 dimineaţa, când s-a deschis casieria, a început îmbulzeală.
Cu strigăte, îndemnuri şi dat din coate, pensionarii au reuşit să pătrundă la casieria Teatrului Muzical din Galaţi, acolo unde s-au pus în vânzare biletele. Ca să fie siguri că pun mâna pe aceste tichete, unii au preferat să petreacă toată noaptea în picioare, la coadă.
Reporter: – De la cât aţi venit?
Primul om la coadă: – De la unu, băieţi!
Reporter: – De la unu noaptea?
Primul om la coadă: – Da.
Reporter: – Aţi vrut să fiţi sigur că prindeţi bilet!
Primul om la coadă: – Păi chiar că sunt şi primul, până la urmă.
Când au văzut că numărul celor de la coadă creşte, încă dinainte de deschiderea casei de bilete, pensionarii s-au organizat şi au făcut liste.
Revelionul pentru pensionari şi persoane cu venituri mici este organizat şi subvenţionat parţial de primăria din Galaţi. Aşa că nu le lipseşte nimic: muzică live, meniu tradiţional, şampanie şi foc de artificii. Evenimentul este aşteptat cu emoţie de unii oameni care participă de ani de zile la această petrecere.
“Sunt invitaţi pensionarii care au pensie mai mică decât venitul minim pe economie, locul desfăşurării este la patinoarul din Galaţi, sunt 1150 de locuri, biletele sunt 80 de lei şi programul artistic va fi susţinut de formaţia Meteor, din Iaşi”, explică Cristi Ochiu, primăria Galaţi.
Evenimentul este atât de aşteptat de pensionarii din Galaţi, încât în fiecare an s-au dat adevărate lupte pentru bilete.