Părinţii cântăreţului Michael Jackson – Katherine Jackson şi Joe Jackson – vor divorţa după o căsnicie de 60 de ani, potrivit unor informaţii apărute în presa britanică, informează dailymail.co.uk.

Părinţii "regelui muzicii pop" vor divorţa, deoarece Katherine Jackson nu ar mai suporta "comportamentul crud" al soţului ei, Joe Jackson, după moartea fiului lor, Michael Jackson, decedat pe 25 iunie 2009, la Los Angeles, în urma unui stop cardiac.

Katherine şi Joe Jackson s-au despărţit în urmă cu cinci ani şi de atunci locuiesc separat, însă Katherine Jackson a decis să depună actele de divorţ abia după ce soţul ei Joe, în vârstă de 81 de ani, a sugerat într-o serie de declaraţii că ea este vinovată de moartea fiului lor.

""

Joe Jackson, acuzat că l-ar fi abuzat pe Michael Jackson în copilărie, a declarat în luna iunie: "Am rugat-o să meargă acolo şi să se mute cu el, însă ea a refuzat, spunând că Michael avea nevoie de intimitate".

Katherine Jackson a reacţionat imediat, prin intermediul unei declaraţii făcute de purtătoarea ei de cuvânt: "Declaraţia şi comportamentul lui Joe Jackson faţă de Katherine Jackson sunt scandaloase".

Referindu-se la abuzurile comise asupra fiului lor în copilărie, aceeaşi purtătoare de cuvânt a adăugat: "Toată lumea ştie cine este cu adevărat Joe Jackson, iar el pare că nu vrea să ne lase să uităm acest lucru".

Potrivit tabloidului britanic Daily Star, acea declaraţie a soţului ei a fost picătura care a umplut paharul. "S-a lăsat umilită de el prea mult timp. E furioasă. Nu mai există cale de întoarcere", a declarat aceeaşi sursă.

Katherine Jackson a fost desemnată tutorele unic al celor trei copii ai megastarului – Prince Michael, în vârstă de 13 ani, Paris, în vârstă de 12 ani, şi "Blanket", în vârstă de opt ani – care locuiesc împreună cu bunica lor, în reşedinţa acesteia din Encino din California. Joe Jackson locuieşte în Las Vegas.

Deşi trăieşte separat de soţul ei de peste cinci ani, Katherine Jackson a respins până de curând ideea unei încheieri legale a mariajului, deoarece, în calitate de membră a cultului religios Martorii lui Iehova, ea nu crede în divorţ.

Katherine şi Joe Jackson, părinţii a nouă copii, s-au căsătorit în noiembrie 1949 şi au împreună 26 de nepoţi. În ciuda diferenţelor dintre ei, Joe şi Katherine Jackson au făcut front comun, prezentând în faţa presei imaginea unui cuplu solid şi unit, atât în timpul procesului în timpul căruia Michael a fost acuzat de molestarea unui minor, cât şi în timpul funeraliilor celebrului lor fiu.

În 2007, într-un interviu acordat unui post de televiziune american, Michael Jackson l-a acuzat pe tatăl său – pe care nu l-a trecut în testament – că l-a bătut de multe ori atunci când era copil.

Michael Jackson a decedat în urma unei supradoze de medicamente. Poliţia americană a calificat moartea sa drept "omucidere". La începutul acestui an, Conrad Murray, fostul medic personal al starului, a fost pus sub acuzaţie pentru omucidere

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns