Celebrele păpuşi Muppets sunt propuse de fanii lor, printr-o campanie pe Facebook, să prezinte gala premiilor Oscar de anul viitor, numărul celor care susţin această idee dublându-se după ce actorul Eddie Murphy a anunţat că nu va mai amfitrionul evenimentului.

 

Intitulată "Muppets ar trebui să prezinte Oscarurile din 2012", campania lansată în februarie adunase până marţi circa 16.000 de susţinători pe internet.

 

În ultimele 24 de ore, însă, numărul acestora a crescut la peste 31.000, ca urmare a anunţului făcut de Murphy. În plus, campania s-a extins pe Twitter, unde au spus DA păpuşilor Muppets alţi 8.000 de fani.

 

Rămâne de văzut dacă organizatorul Oscarurilor, Academia Americană de Film, va fi impresionată de propunerea ce adună tot mai mulţi simpatizanţi sau dacă va merge tot pe mâna unui actor în carne şi oase.

 

Actorul american Eddie Murphy a hotărât miercuri să nu mai fie amfitrionul galei Oscar de anul viitor, după ce producătorul evenimentului a fost obligat să demisioneze.

 

Prieten cu producătorul Brett Ratner, alături de care a lucrat la filmul "Tower Heist", Murphy a spus că înţelege orice decizie legată de schimbarea producătorului şi speră că noua echipă de la gala Oscar va face o treabă la fel de bună.

 

"Îl înţelegem pe Eddie Murphy, care şi-a pierdut partenerul de creaţie, şi îi dorim toate cele bune", au comentat reprezentanţii Academiei Americane de Film.

 

Ratner a demisionat după ce a provocat controverse prin comentarii în care a ironizat homosexualii.

 

Gala Oscar de anul viitor va avea loc la 26 februarie, în Los Angeles, şi va transmisă în direct la TV în peste 200 de ţări.

 

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns