Ozzy Osbourne şi-a amânat, miercuri, pentru a doua oară turneul european şi a precizat că nu este pe moarte şi nici nu intenţionează să se retragă în ciuda problemelor medicale din ultimul an, potrivit Reuters.

“Nu sunt pe moarte, mă recuperez. Durează însă puţin mai mult decât a crezut toată lumea”, a spus fostul lider al trupei Black Sabbath, în vârstă de 70 de ani, într-o înregistrare video publicată pe conturile sale de pe reţelele de socializare.

Osbourne a fost spitalizat de mai multe ori în ultimul an în urma unei căzături care a necesitat o intervenţie chirurgicală amplă la coloana vertebrală şi gât precum şi în urma altor probleme medicale – pneumonie, complicaţii cauzate de gripă şi infecţii la nivelul mâinii.

Aceste urgenţe medicale împreună cu alte dificultăţi cu care s-a confruntat artistul au dat naştere la speculaţii în presa tabloidă că viaţa lui ar fi în pericol.

Osbourne a spus că ”s-a plictisit de moarte”, să stea în pat toată ziua, adăugând că ”va trebui să mai aveţi puţină răbdare”.

“Amân turneul european pentru că nu sunt pregătit. Nu mă retrag – mai am concerte de susţinut -, dar când voi reveni în turneul american, vreau să fiu complet pregătit să urc pe scenă şi să vă uimesc”, a adăugat el.

”No More Tours 2”, turneul solo al lui Osbourne, a fost deja amânat o dată.

Concertele din Europa au fost reprogramate să înceapă în ianuarie 2020. Cele din America de Nord, reprogramate începând cu mai 2020, vor fi susţinute conform programului, au precizat cei care îi promovează show-urile, Live Nation.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns