One World Romania, festival de film documentar şi drepturile omului, online şi în mai multe spaţii din Bucureşti

 

Cea de-a 13-a ediţie a festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului One World Romania, programată iniţial pentru luna martie, va avea loc, online şi offline, în perioada 21 – 30 august.

În centrul acestei ediţii se va afla Omul fără o identitate clară în mentalul majorităţii, în acelaşi timp urban şi rural. El poate fi asociat, în funcţie de context, la fel de bine cu o persoană de etnie romă, cu o persoană homosexuală, cu o persoană săracă sau cu un refugiat sau imigrant.

Filmele vor fi proiectate la Verde Stop Arena, Cinema „Elvire Popesco”, Contego – The Coffee Factory, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Cinema Muzeul Ţăranului şi Mercato Kultur.

Proiecţiile vor avea loc doar seara, concomitent în toate spaţiile.

Filmele din competiţie, care vor fi pentru prima oară evaluate de un juriu format din specialişti români şi internaţionali, vor rula în fiecare seară la Contego. Acest spaţiu va fi nucleul ediţie, acolo urmând să aibă loc zilnic întâlniri cu invitaţii festivalului.

Secţiunea principală a ediţiei de anul acesta a festivalului, intitulată „Habar n-ai tu cât te iubesc”, va fi dedicată minorităţii rome. Cele douăsprezece filme selectate vor fi proiectate la Verde Stop Arena, iar fiecare seară se va încheia cu un eveniment special aflat în relaţie cu tema centrală.

Toate evenimentele din festival se vor derula în conformitate cu normele sanitare impuse de autorităţi, care vor fi obligatorii atât pentru spectatori, cât şi pentru echipă.

În paralel, toate filmele vor fi disponibile online, pe site-ul festivalului şi pe platforma Eventbook, pe toată durata festivalului.

Programul final va fi anunţat în curând, iar biletele şi abonamentele vor fi puse în vânzare pe site-ul festivalului.

About Post Author

Lasă un răspuns