Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, afirmă că decizia lui Traian Băsescu de a se prezenta la vot la referendum este corectă, preşedintele suspendat vrând, astfel, să facă dovada că nu este membru PDL.
 Miercuri, într-o conferinţă de presă, Ioan Oltean a fost întrebat dacă votează şi cum consideră anunţul făcut de preşedintele suspendat Traian Băsescu, care a spus că se va prezenta la referendumul de duminică.

"Personal, eu nu votez. Este o decizie a PDL, nu a preşedintelui Băsescu. Membrii şi simpatizanţii PDL vor fi la fel de conştienţi ca şi noi că aceasta este singura atitudine normală şi responsabilă într-un moment critic pe care îl traversează România. Nu intrăm în coliziune cu domnul Băsescu, dânsul a declarat că va merge la vot şi mi se pare absolut corectă atitudinea domnului preşedinte, vrea să facă dovada că nu este membru PDL, că nu ţine la scaun şi că are o atitudine proprie. PDL are o altă atitudine, justificată şi explicată îndeaproape", a răspuns Oltean.

Potrivit acestuia, pentru Bistriţa-Năsăud a avut loc un Colegiu Director al partidului, iar din toate discuţiile purtate cu preşedinţii organizaţiilor locale a reieşit aceeaşi concluzie, respectiv de a valida hotărârea Colegiului Director Naţional al PDL, "de a o susţine şi de a asigura o participare minimă a locuitorilor, a simpatizanţilor şi a membrilor PDL la referendum".
 Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, marţi, că va merge la vot la referendumul din 29 iulie, însă în lipsa mobilizării PDL votul său singular nu are cum să schimbe rezultatul. "Sigur că voi merge. Eu voi merge, voi fi printre cei care merg la vot. (…) Fiind un singur votant, atâta timp cât nu se mobilizează PDL, nu am cum să schimb", a spus Băsescu, la TVR 1, întrebat dacă el va merge sau nu la vot.

Preşedintele suspendat a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu face românilor niciun îndemn legat de referendum, iar "fiecare să procedeze conform conştiinţei".

Traian Băsescu a declarat anterior, marţi, într-o discuţie on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum "poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, pentru că în acest fel cei care au dat "lovitura de stat" nu pot să-şi valideze demersul prin referendum. Întrebat de ce alege să fie laş, Băsescu a răspuns: "Nu am ales să fiu laş, am ales să acţionez în interesul naţional".

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

Lasă un răspuns