New single, DeepSystem – Work

În urmă cu două săptămâni, băieţii de la "DeepSystem" promiteau lansarea unui nou single şi nu într-o zi oarecare, ci în ziua în care ei împlinesc un an de la înfiinţare. În săptămâna în care ei se pregătesc să plece în Albania urmând să susţină trei concerte şi în acest sfârşit de an în care au deja multe concerte programate în ţară, mai ales la balurile de boboci, dar şi în cluburi şi-au găsit timp bineînţeles să sărbătorească aşa cum se cuvine.

""Mizând şi având încredere în succesul ce îl va genera ultimul single, băieţii au început demersurile privind filmarea unui videoclip. Tatonările din afara ţării privind casele de discuri au început de ceva vreme, însă ei aşteaptă totuşi varianta cea mai bună.

Cea de opta piesă a lor "Work" a luat viaţă în urma colaborării lor cu Connect-R şi Chrys Mayer, colaborare ce s-a dovedit a fi una de bun augur.

Ultima piesă lansată "Arabesque" acum două luni a fost bine primită de către ascultători, strângând aproape două sute de mii de vizualizări pe Youtube, la fel de bine primită şi la unele dintre radiouri unde a şi intrat în top. La Vibe Fm ocupa poziţia #17, iar la ImpactFM poziţia #1.

Cu fiecare concert susţinut, trupa "DeepSystem" se bucură de tot mai multă popularitate, lucru ce ii încurajează şi ii face sa muncească tot mai mult pentru a avea parte de succesul bine meritat.

Făcând deja parte din trupele româneşti ce le auziţi la radio cei trei baieţi au un plus şi anume un renume la nivel internaţional. De precizat faptul ca este singura trupa din tară, care în această vara a fost chemata de şapte ori în Albania pentru a susţine concerte, urmând pentru luna noiembrie alte trei. Piesele lor se menţin în topurile radiourilor din Albania, Grecia, Italia, Turcia şi alte tări din Europa.
În momentul de faţă mai lucrează şi la studioul de producţie (Jhaps Production by TuŞiRomânia), unde produc piese pentru artişti din tară şi din străinătate.




About Post Author

Lasă un răspuns