Salvatore Ganacci, a uimit publicul Neversea, când a introdus în recitalul său o secvență dintr-o manea a lui Adi Minune, „Așa sunt zilele mele“.

Luat prin surprindere, publicul a reacționat prin urale, mulți dintre cei prezenți începând să cânte versurile melodiei.

Tot sâmbătă noaptea, un alt moment inedit a venit în timpul concertului susținut de KASHMR, care a introdus melodia „Noi suntem români”, Nicolae Furdui Iancu pe mainstage la Neversea.

Și recitalul susținut de KASMR a fost apreciat de tinerii prezenți, care au cântat și au aplaudat pe toată durata melodiei, timp în care artistul a mixat de la pupitru.

VIDEO: KASHMR „Noi suntem romani” Nicolar Furdui Iancu!

Aproape 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în a treia zi a Festivalului Neversea, şapte dintre acestea ajungând la spital.

Aproape 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în a treia zi a Festivalului Neversea, şapte dintre acestea ajungând la spital

 

Aproape 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în a treia zi a Festivalului Neversea, la punctele de prim-ajutor amenajate în perimetrul evenimentului muzical, şapte dintre acestea fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii suplimentare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, în a treia zi a Festivalului Neversea, pompierii, paramedicii SMURD, voluntarii ISU şi medicii care încadrează punctele de prim-ajutor şi posturile medicale avansate au asistat 495 de persoane.

Dintre acestea, şapte persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii amănunţite. Astfel, printre problemele medicale acuzate de persoanele respective s-au aflat dureri abdominale, escoriaţii, febră, alergii, lipotimii, cefalee, traumatisme.

În primele două zile ale Festivalului Neversea, 693 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar dintre acestea 14 au ajuns la spital.

 

About Post Author

Lasă un răspuns