Naveta spaţială americană Enterprise poate fi vizitată, de joi, la Intrepid Sea, Air and Space Museum din New York, publicul putând admira acest prototip din exterior şi de dedesubt.
 Enterprise, care a servit ca prototip, din 1976, pentru alte navete şi a fost retrasă din circulaţie de NASA anul acesta, a fost instalată pe pista de aterizare a portavionului Intrepid, la o înălţime de trei metri, într-un pavilion în formă de dom.

Naveta spaţială a efectuat în aprilie un ultim voiaj spectaculos, survolând oraşul New York pe spatele unui avion Boeing 747 modificat.
 Inaugurarea va avea loc joi, în prezenţa directorului NASA, Charles Bolden, a preşedintelui muzeului, Susan Marenoff-Zausner, şi a trei foşti piloţi ai navetei. Vizitatorii vor avea ocazia de a admira expoziţii şi de a asista la demonstraţii pedagogice realizate de NASA, în timpul unui "festival al spaţiului" care va dura cinci zile.

Enterprise a fost prima navetă americană. Construcţia ei a fost finalizată în 1976, iar Enterprise a fost utilizată doar pentru a testa capacităţile navetelor de a zbura în atmosferă.
 Anterior, ea a fost expussă într-o anexă a National Air and Space Museum din Washington.

Flota de navete a NASA a fost retrasă din circulaţie anul trecut, după trei decenii de activitate.
 Celelalte trei navete – Discovery, Endeavour şi Atlantis – sunt expuse în mai multe oraşe americane. Astfel, Endeavour şi Atlantis se află la California Science Center din Los Angeles, respectiv Kennedy Space Center din Florida. Discovery se află în apropiere de Washington, la Centrul Steven F. Udvar-Hazy, o anexă a National Air and Space Museum.

Alte două navete ale programului au pierit în urma unor accidente teribile: Challenger, în 1986, la puţin timp după lansarea sa, Columbia, în 2003, la reintrarea în atmosferă. În total, 13 astronauţi au murit în cele două accidente.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

About Post Author

Lasă un răspuns