Musicalul „My Fair Lady”, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, va fi reluat din 21 martie la Sala Epika de la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, cu Irina Baianţ în rolul Elizei Doolittle.

Soprana Irina Baianţ, care o va interpreta pe Eliza Doolittle în musicalul „My Fair Lady”, alături de Ana Maria Georgescu, povesteşte cum a ajuns artist. 

Încă din copilărie a descoperit că era pasionată de medicină, inspirată şi de profesia mamei sale, dar şi că are o abilitate extraordinară de a reţine şi de a înţelege multe informaţii. 

„Mergeam cu mama la serviciu, ea a fost cercetător ştiinţific, dar a lucrat şi pe partea de farmacologie. Şi acolo citeam tot felul de informaţii care îmi cădeau în mână.

Pur şi simplu luam o carte de farmacologie, citeam şi reţineam tot felul de lucruri. Mai târziu i le spuneam şi nu înţelegea de unde le ştiu. Şi îi ziceam că le-am citit la ea în carte.

M-a întrebat dacă îmi place ce citesc. I-am spus că da şi puneam întrebări pentru că pur şi simplu înţelegeam ce citeam, reacţii chimice etc., nu doar că le reţineam”.

Cât despre memoria sa, Irina spune că are amintiri încă de vârsta de două-trei luni, lucru mai puţin întâlnit, amintiri ale unor întâmplări confirmate cu familia sa. Acest tip de memorie a ajutat-o mai târziu să reţină imediat tot ce citea. 

„Am început să merg la balet de la 3 ani, la Palatul Copiilor. Reţineam imediat, apropo de memorie şi de ureche muzicală, şi învăţam foarte repede melodiile pe care dansam.

Într-o zi, am îndrăznit să mă apropii de pianină şi, având o melodie în minte, am început să caut pe pian notele care corespundeau melodiei”.

Profesoara a observat, a vorbit cu părinţii Irinei şi i-a sfătuit să o înscrie să studieze şi pianul.

Câţiva ani mai târziu a intrat în clasa I la liceul George Enescu, după susţinerea unui concurs de admitere.

La finalul liceului de muzică ea a schimbat profilul de studiu al pianului cu cel de canto clasic, dar a început şi pregătirea pentru facultatea de Medicină, dorindu-şi în continuare să urmeze această profesie.

„Făceam meditaţii la anatomie, fizică, biologie, chimie. Dar totul s-a oprit când, după jumătate de an de studiu la canto clasic, am luat premiul I pe ţară la Olimpiada Naţională de Muzică cu o medie de 10 pe linie de la toţi profesorii care au venit din Conservator şi din străinătate să noteze la acest concurs.

Aşa am intrat fără admitere la Conservator. Sau, mai bine zis, m-am trezit intrată acolo, chiar dacă eu voiam să dau examen la Medicină. Mi-am spus că poate aşa trebuia să fie”.

„My Fair Lady” va avea reprezentanţii în 21 şi 22 martie, de la ora 20.00 şi pe 23 şi 24 martie, de la ora 15.00 sau de la ora 20.30.

Musicalul are în distribuţie 40 de actori şi dansatori, 27 de muzicieni şi 12 solişti.

Din echipă fac parte dirijorul Daniel Jinga, scenograful american Maruti Evans, designerul de costume Oana Botez, coregraful Violeta Dincă şi designerul de lumini Daniel Klinger.

Biletele se pot achiziţiona de pe www.grandentertainment.ro, www.iabilet.ro  şi pe www.myfairladythemusical.ro.

About Post Author

Lasă un răspuns