Traficul rutier va fi restricţionat marţi şi miercuri pe mai multe artere din Capitală, având în vedere organizarea unor evenimente.

* Marţi, între orele 19,30 – 20,30, se va desfăşura un marş comemorativ în amintirea victimelor de la Colectiv, denumit „Marşul Chitarelor”.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, cu această ocazie, traficul rutier va fi închis şi reluat progresiv pe traseul de desfăşurare a marşului.

Programul evenimentului este:

* între orele 18,30 – 19,30, afluirea individuală şi adunarea participanţilor în Parcul Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea);

* între orele 19,30 – 20,30, deplasarea participanţilor pe traseul: Parcul Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersecţiei Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Unirii, Pod Şerban Vodă, Splaiul Unirii, str. Bucur, Piaţa Bucur.

* între orele 20,30 – 23,00, activităţi comemorative în Piaţa Bucur.

Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Totodată, marţi şi miercuri, traficul va fi restricţionat pe Bd. Unirii, având în vedere că vor avea loc filmări/înregistrări pentru Imnul Naţional de către Corul Naţional de Cameră Madrigal.

Astfel, în cele două zile, între orele 6,00 – 23,00, vor fi filmări/înregistrări pentru Imnul Naţional pe aleile betonate din Parcul Unirii, zona Fântânilor din Piaţa Unirii.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, va fi restricţionat traficul rutier pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independeţei (zona fântâni), precizează Brigada Rutieră.

Marşul Chitarelor 2018: 3 ani de la Colectiv. Marşul Chitarelor este organizat de Asociaţia Colectiv GTG 30.10:

„Muzica atinge coarda sensibilă a sufletului fiecărui om. Toți o avem. Poate nu este vizibilă, dar știm că există.

Când sufletul se înalță ne ajutăm de coarde de chitare și vorbim cu ei. Atunci știm că toți cei 65 ne ascultă.

La sfârșit de octombrie cântăm împreună”.

Marşul Chitarelor 2018: 3 ani de la Colectiv. În urma incendiului din clubul Colectiv, izbucnit în seara de 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 65 de persoane – 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Una dintre aceste persoane și-a pus capăt zilelor, în urma suferințelor îndurate.

Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit în timpul unui concert ce era susţinut de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

About Post Author

Lasă un răspuns