Sergiu Celibidache (n. 28 iunie 1912, Roman, judeÈ›ul NeamÈ›, România; d. 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, FranÈ›a) a fost un dirijor È™i compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.

 Biografie

S-a născut la Roman. Primii ani după liceul absolvit în oraÈ™ul natal È™i i-a petrecut la IaÈ™i, unde ia lecÈ›ii de pian È™i compoziÈ›ie, apoi se înscrie la cursurile de filosofie È™i matematică ale Universității din BucureÈ™ti.

În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl È™i Heinz Tiessen (compoziÈ›ie), Fritz Stein (arta dirijatului). În acelaÈ™i timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) È™i Nicolai Hartmann (metafizică).

Abia sfârÈ™ite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcÈ›ie, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine È™ef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepÈ›ională exigență artistică, nu totdeauna comodă pentru componenÈ›ii unei orchestre. Suferă o mare deziluzie când aceÈ™tia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler.

Pentru un timp, nu mai are o funcÈ›ie permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra NaÈ›ională din Paris (FranÈ›a), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 È™i 1962 È›ine cursuri de perfecÈ›ionare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (FranÈ›a) È™i la München (Germania) pentru tineri dirijori selecÈ›ionaÈ›i cu multă severitate.

În 1979 primeÈ™te funcÈ›ia de director muzical general al oraÈ™ului München È™i de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraÈ™. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum È™i al impresioniÈ™tilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat È™i mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.

Printre alte compoziÈ›ii, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii È™i al unui Concert pentru pian È™i orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincÈ›ii, printre care: cetățean de onoare al oraÈ™ului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din IaÈ™i (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință È™i Artă (Germania, 1993).

A murit la 14 august 1996, la reÈ™edinÈ›a sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris).

 


About Post Author

Lasă un răspuns