Maratonistul din Sudanul de Sud, Guor Marial, precum şi doi sportivi din Insulele Curacao vor defila, vineri, sub drapelul olimpic, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.
 Prezenţa lui Philipine van Aanholt, specialist la iahting, şi a judoka Reginald de Windt sub drapelul olimpic este rezultatul dispariţiei ţărilor lor Antilele Olandeze, absorbite de Olanda în 2010.

Antilele Olandeze au avut un comitet olimpic recunoscut de CIO, iar acum au reuşit să obţină dreptul ca sportivii din această regiune să poate concura sub drapelul olimpic.

Guor Marial, în vârstă 28 de ani, născut în Sudanul de Sud, ţară independentă de un an, locuieşte în Statele Unite, dar nu are niciun paşaport. CIO a refuzat recent ca sportivii din Sudanul de Sud să participe la JO sub culorile propriului drapel, comitetul lor olimpic nefiind încă recunoscut.

Este pentru a treia oară când sportivi defilează sub drapelul olimpic. În 1992, sportivii din fosta Iugoslavie şi Macedonia au defilat sub drapelul olimpic la Barcelona, iar în 2000 a fost rândul a patru sportivi din Timorul de Est să facă acest lucru.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro

About Post Author

Lasă un răspuns