In timpul "epocii de aur", imaginea primului dintre tovarasi a fost zugravita in alb stralucitor. Dupa ce a fost ucis – totul in negru. Acest articol este, probabil, primul sau tablou "in culori"- cu bune si rele.

Un caine negru lingea din balta de sange in care zaceau doi batranei executati de Craciun, in Garnizoana Targoviste. In urma unui proces-mascarada, un tribunal special i-a condamnat la moarte prin impuscare in decembrie 1989, pentru "crime grave impotriva poporului roman".

El a murit pe loc. Femeia si-a dat sufletul un minut mai tarziu, dupa ce capitanul parasutistilor din plutonul de executie a mai descarcat in ea, cu furie, un incarcator. Astfel si-au sfarsit Nicolae si Elena Ceausescu lungul drum de cinci decenii impreuna, dupa ce, pornind foarte de jos, au acaparat puterea, imbatranind la conducerea tarii.

Ridicat in slavi in cei 24 de ani de domnie, in care ajunsese sa personifice Romania, Ceausescu – rasturnat si inlocuit de unii dintre fostii sai baroni – a fost transformat in tap ispasitor pentru tot raul facut romanilor. Intre aceste doua extreme, cine a fost cu adevarat Nicolae Ceausescu?

Un pusti maruntel si balbait a plecat de acasa la 11 ani ca sa-si gaseasca un rost la Bucuresti. Parintii lui, tarani din Scornicesti, abia gaseau ce sa puna pe masa celor 10 copii. Tatal, Andruta, avea trei hectare de pamant, cateva oi si mai carpea finantele familiei din croitorie.

"Nu se interesa de copiii lui; fura, bea, sarea la bataie si injura…" – spunea despre el batranul preot din Scornicesti.

Mama era o femeie supusa si muncitoare. Familia dormea pe lavite intinse pe langa peretii casei cu doua incaperi. Mamaliga era mancarea de baza. Nicolae a facut patru clase la scoala din sat. Invatatorul preda intr-o sala cursuri simultane, pentru elevii mai multor clase. Micul Ceausescu nu a avut carti si adesea mergea la scoala descult. Nu avea prieteni, era nervos si imprevizibil.

Intr-un Bucuresti la acea vreme cosmopolit – primul oras pe care il vedea -, Nicolae a tras la sora lui, Niculina Rusescu. A fost curand dus sa invete meserie in atelierul cizmarului Alexandru Sandulescu, membru activ al PCR, care si-a initiat ucenicul in misiuni conspirative. Nicolae nu s-a adaptat in Bucuresti. Trecerea dintr-o lume in care nu-si gasea locul (satul natal) intr-alta in care tot nu-si gasea locul (orasul) l-a marcat.

"Intrarea in miscarea marginala a comunistilor a fost solutia lui alternativa de integrare in viata sociala" – spune sociologul Pavel Campeanu, autorul cartii Ceausescu – Anii numaratorii inverse. Istoricii epocii de aur nu au scapat niciun prilej de a-l hiperboliza pe "tanarul erou" ilegalist Ceausescu, arestat pentru prima oara la 15 ani, care, pana la 26, stransese 7 ani de inchisoare. Adevarul e ca, in anii ’30, Nicolae era doar un pusti neprevazator si ageamiu.

"Nu auzisem nimic despre el" – a spus Constantin Parvulescu, unul dintre parintii fondatori ai PCR. Primea misiuni minore de la sefii lui comunisti. De exemplu, in 1934, la Craiova, impreuna cu alti trei tineri, au facut galagie la procesul unui grup de comunisti condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe atunci seful Sindicatului CFR Bucuresti. Ceausescu si tovarasii lui au fost arestati si batuti de politie. Conform declaratiilor lui Ion Gheorghe Maurer, presedintele de mai tarziu al Consiliului de Ministri, Nicolae fusese platit pentru raspandirea de manifeste si liste de semnaturi asa cum altii erau platiti pentru vanzarea ziarelor.

Pana la jumatatea anilor ’30, Nicolae a calatorit "in misiune" prin Bucuresti, Craiova, Campulung sau Ramnicu Valcea. A fost arestat de multe ori. In dosarul lui de la Siguranta incepea sa i se contureze un portret de "agitator comunist periculos" si "distribuitor de materiale de propaganda comunista si antifascista".

Prima condamnare: 6 iunie 1936, Tribunalul din Brasov – doi ani de inchisoare, plus 6 luni pentru sfidarea curtii, 2.000 de lei amenda si un an de domiciliu fortat in Scornicesti. Cea mai mare parte a pedepsei a ispasit-o la Doftana. Colegii de inchisoare spun ca detinutul Ceausescu era invidios, razbunator, dur. Dar stia sa se bage in sufletul omului. Cand a iesit din inchisoare, Ceausescu nu mai era chiar un necunoscut. A devenit membru in conducerea organizatiei de tineret a partidului.

In tara erau cam 700 de comunisti in libertate (condusi de Patrascanu, Foris, Parvulescu) plus vreo 200 inchisi (generatia de greva a lui Dej); se instaurase dictatura regala, intalnirile ilegalistilor erau rare, banii putini, carnete de membru si cotizatii nu existau. Curand a fost iar arestat si trimis la Jilava trei ani pentru "conspiratie contra ordinii sociale". Ceausescu si-a petrecut anii razboiului in puscarii si lagare: Jilava (1940), Caransebes (1942), Vacaresti (august 1943), Targu Jiu (septembrie 1943).

Gratiile l-au izolat de ceea ce se intampla afara: intelegerea dintre Hitler si Stalin; certuri interne intre comunisti, pierderea Basarabiei si a Ardealului de Nord, tentativa de lovitura de stat legionara, abdicarea lui Carol al II-lea, dictatura antonesciana. August 1944 a fost un moment de rascruce in destinul sau si al Romaniei: Ceausescu a fost eliberat si si-a inceput urcusul.

Familia comunistilor romani – factiunea moscovita, generatia de inchisoare a lui Dej si veteranii ilegalisti – s-a reunit in toamna intr-o casa boiereasca din Aleea Eliza Filipescu nr. 16 (unde e azi ambasada indiana).

Ceausescu era printre ei. Sub aripa protectoare a lui Dej, al carui favorit devenise in inchisoare, pas cu pas, tenace, incapatanat, cu un real instinct pentru putere, Ceausescu s-a zbatut, a lingusit, s-a adaptat, a muncit, s-a ridicat: la 27 de ani, era membru in conducerea UTC si apoi al CC al PMR; la 28 de ani – instructor de partid la Constanta si in Oltenia; la 29 de ani – deputat in Marea Adunare Nationala (dupa ce mobilizase in circumscriptia sa electorala, din Olt, trupe motorizate care sa-i "convinga" pe alegatori sa introduca in urne buletinele de vot completate dinainte de comunis ti); la 30 de ani – subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii (unde a inceput colectivizarea silita); la 31 de ani – ministru adjunct al apararii, sef politic al armatei si apoi general politruc cu specializare la Moscova; la 36 de ani – secretar al CC (un post-cheie in partidele comuniste, ocupandu-se de organizarea partidului); la 37 de ani, la cel de-al doilea Congres al PMR, a fost primit ca membru in Biroul Politic, insarcinat cu supravegherea interna de partid a Internelor, Securitatii, Armatei, Procuraturii si Justitiei (s-a folosit de aceasta pozitie pentru crearea unui sistem de pile, instalandu-si oamenii in posturi-cheie din partid).

Noiembrie 1957. Un avion IL 14, avand la bord o delegatie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a prabusit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17,48, din cauza unei erori de pilotaj. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa si trei membri ai echipajului. Ceilalti pasageri au suferit rani grave. Nicolae Ceausescu, secretar al CC al PMR, a fost mai norocos.

Certificatul medical eliberat la Moscova consemna: "Traumatism al partii externe a hemitoracelui drept si la gamba stanga. Plagi zgariate la fata, maini si picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generala satisfacatoare." Dar soarta era cat pe ce sa-i joace o festa acestui tanar ambitios, la numai cativa pasi de cucerirea puterii. Peste cativa ani, la 19 martie 1965, ora 17,45, cand Gheorghiu-Dej si-a dat sufletul inconjurat de echipa de conducere a PMR, Nicolae Ceausescu a fost primul care s-a aplecat sa-l sarute. Cei trei membri veterani ai Biroului

Politic, prieteni ai lui Dej, calificati sa-l inlocuiasca, nu erau potriviti din cauza "originii nesanatoase": Ion Gheorghe Maurer era german, Emil Bodnaras – ucrainean, Dumitru Coliu – bulgar. (Conform lui Paul Niculescu-Mizil, fost membru al CC, cele trei conditii forte pentru viitorul conducator erau: sa fie roman, ilegalist, muncitor). Dorinta acestui triumvirat din vechea garda de a promova un tanar docil in fruntea unei conduceri collective a convertit defectele lui Ceausescu in atuuri.

Ei au tras sforile pentru juniorul din Biroul Politic, care le parea cel mai usor de manipulat. La congresul din 19-24 iulie, care trebuia sa valideze alegerea Biroului Politic, cei 1.357 de delegati l-au ales pe Ceausescu in functia de prim-secretar al CC al PCR. La 47 de ani, Ceausescu, cel mai tanar conducator politic din Europa, si-a inceput mandatul in forta: PMR a revenit la vechiul nume, PCR. Dupa numai o luna s-a schimbat si denumirea tarii: Romania a devenit, din republica populara, republica socialista.

Lunile de miere de la inceputurile guvernarii acestui tanar dinamic, care parea modest si tolerant, nu anuntau cu nimic anii de fiere in care avea sa sfarseasca. La inceput, Ceausescu s-a concentrat cu success in patru directii: liberalizarea politicii interne si bunastare pentru romani; mai multa putere pentru sine (sub pretextul reabilitarii victimelor din perioada Dej, a tras sforile pentru inlocuirea echipei care il promovase, si cu care trebuia sa imparta puterea, cu tinerii din garda lui); o ofensiva de seducere a Occidentului, jucand rolul fiului rebel al familiei Pactului de la Varsovia; atentie sa nu supere prea tare URSS. Romanii traiau mai bine si erau mandri de presedintele lor.

Frustrati de istorie, ei vedeau in Ceausescu pe unul de-al lor care vorbeste de la egal la egal cu mai-marii lumii. Cand a condamnat interventia militara in Cehoslovacia (din noaptea de 20-21 august 1968), entuziasmul romanilor a fost spontan. Actul acesta de sfidare a Moscovei i-a adus respectul intregii lumi.

Dar august 1968 a fost doar varful aisbergului: Ceausescu si-a cultivat cu consecventa aura de lider comunist atipic: a fost primul care a stabilit relatii diplomatice cu RFG (1967), singurul care nu a rupt-o cu Israelul dupa Razboiul celor Sase Zile (iunie 1967), singurul care permitea cetatenilor sai de origine evreiasca sa plece in Israel (contra cost – 2.000-5.000 $ pe cap de om, cum avea sa dezvaluie mai tarziu generalul de securitate Mihai Pacepa); primul presedinte roman care a vizitat Statele Unite, intr-un moment cand relatiile URSS-SUA erau extrem de incordate (1970); singurul care a refuzat sa se alature cartelului petrolului, infiintat in urma Programului General al CAER (1971), seful singurei tari din lagarul socialist membra a Bancii Mondiale si a FMI (1972).

In mai putin de un deceniu, Romania lui Gheorghiu-Dej a trecut, dupa retragerea trupelor sovietice in 1956, de la servilism fata de Moscova, spre o politica externa mai autonoma. Dej si mai tarziu mostenitorul sau, Ceausescu, au fost lupi stalinisti care au imbracat de nevoie haina proocidentala a unui comunism nationalliberal, reactionand la incercarea lui Hrusciov de a reforma blocul comunist.

A fost o miscare de aparare, care i-a facut populari atat in tara, cat si in strainatate. Occidentul a crezut ca gasise in Ceausescu calul troian al blocului rasaritean si i-a emis un cec in alb pentru aproape doua decenii. Unii observatori occidentali exultau, comparandu-l cu Kennedy sau prezicand ca Romania va ajunge un fel de Elvetie. Faima lui de nationalist indaratnic, cu un rol special in cadrul Pactului de la Varsovia, i-a deschis aproape toate usile.

Si Ceausescu s-a dovedit a fi un mediator innascut; extrem de tolerant in politica externa (la polul opus fata de fanatismul de care a dat dovada in politica interna), ar fi fost in stare sa faca un pact si cu dracul. "Ceausescu a fost un tiran din punct de vedere politic, un dezastru economic, dar in politica externa a avut sclipiri de geniu" – spunea Silviu Brucan, fost redactor-sef la Scanteia si mai tarziu unul dintre actorii principali ai evenimentelor din 1989. "Desi un incult, era destept, o desteptaciune vicleana, taraneasca."

Curand turismul politic in Romania a devenit o moda. Cel care a deschis sezonul in 1967 a fost Richard Nixon, viitorul presedinte al SUA. In acelasi an, Corneliu Manescu, ministrul de externe roman, a devenit presedintele Adunarii Generale a ONU. Ceausescu intorcea vizitele. In 1973 a fost apogeul vizitelor sale in strainatate: Iran, Pakistan, Olanda, Italia, RFG, Iugoslavia, SUA, Vatican, URSS, Maroc, mai multe state din America de Sud.

La Vatican, papa Paul al VI-lea i-a spus (26 mai 1973): "Excelenta, rugam Cerul sa binecuvanteze activitatea dumneavoastra, pe care noi o urmarim cu mult interes, si am dori sa ne considerati niste umili sprijinitori ai politicii dumneavoastra de independenta si suveranitate, pe care o duceti cu atata consecventa." Ceausescu a strans un numar considerabil de premii, medalii, ordine, titluri academice, a caror simpla insiruire ar umple peste trei pagini de revista.

Ele variaza de la Legiunea de Onoare Franceza, la Ordinul Leului de Aur al Nassau-lui, din Luxemburg; de la Ordinul Cavalerului Alb Finlandez, la Ordinul National al Leopardului, din Zair; de la Ordinul Bath Britanic, la o gramada de ordine Lenin, Marx si Steagul Rosu, din tarile comuniste. A fost contemporan cu sase presedinti americani; s-a inteles cu toti, iar cu Nixon a fost prieten (s-au vizitat reciproc, la Washington si Bucuresti, de cate doua ori).

Si-a cultivat relatii bune cu SUA in cea mai mare parte a timpului, probate din 1970, cand au fost inundatii catastrofale in tara (din 39 de judete, 38 au fost afectate, 600.000 de oameni evacuati) si americanii au trimis ajutoare in valoare de 11,6 milioane $, si culminand cu 25 iulie 1975, cand Romania a obtinut clauza natiunii celei mai favorizate (prelungita anual pana in 1988).

 

Moscova se obisnuise cu grandomania politicii externe a lui Ceausescu: il considera probabil un clovn original si inofensiv. Dar el se lua in serios: in iulie 1973, la o intalnire in Crimeea a sefilor de partide comuniste din Europa de Est, romanul profera erezii: cerea colaborarea cu social-democrat ii (considerati tradatori de catre comunisti), desfiintarea celor doua blocuri militare – NATO si Pactul de la Varsovia -, apara China in cearta cu URSS, il critica pe Brejnev ca nu face mai mult pentru evitarea unui razboi nuclear.

Au urmat cativa ani de destindere internationala si nu a mai fost nevoie de jocul sau dublu. Intre 1974-1976, Ceausescu a calatorit numai de doua ori in Vest. S-au rarit si vizitele occidentalilor in Romania. In 1974, nu a mai venit nimeni. Simtindu-se tradat de occidentali, Ceausescu s-a intors spre rusi, de la care avea nevoie de ajutor ca sa transforme Romania intr-un stat industrial modern.

In august 1976, Erich Honecker, liderul RDG, aflat in vacanta in Crimeea, ii spunea lui Leonid Brejnev, seful URSS, intr-o convorbire particulara: "(Ceausescu) ma sacaie sa merg sa vizitez Romania. In general, s-a comportat mai bine decat in alte dati. Asta e bine. Il legam din nou in Tratatul de la Varsovia." In aceeasi perioada, Ceausescu s-a orientat spre lumea a treia (Africa, America de Sud tarile arabe).

A pozat – dovedind instinct politic – in europeanul promotor al independentei nationale. A acordat credite de milioane de dolari, gandite ca investitii viitoare si cooperare in exploatarea bogatiilor subsolului, a exportat produse industriale si armament. Nicolae Ceausescu a cunoscut-o pe Lenuta Petrescu in 1939, la o manifestare de la Cercul Cultural al Muncitorilor.

A fost dragoste la prima vedere; Lenuta era tanara, frumoasa, cu doi ani mai in varsta decat el, membra a organizatiei tineretului comunist – raspundea de Sectorul 2 Bucuresti, sub numele conspirativ Florica. Sapte ani mai tarziu, s-au casatorit, au avut trei copii (Valentin, Zoe si Nicu) si aveau sa ramana impreuna 50 de ani.

"Erau foarte apropiati, se tineau de mana. Ceausescu nu iesea din cuvantul ei, dar si tovarasa se interesa mult de el, daca a mancat, daca are tot ce-i trebuie, daca e multumit. Luau masa in curte si se simteau bine impreuna. Lui ii placea mult muzica Ioanei Radu si a Miei Braia si, dupa ce mancau, el canta, jucau table si ea il mai fura.

Zicea tovarasul: «Iar m-ai furat, nu mai joc.» «Hai, Nicule, ca nu te mai fur…» Si uite-asa se distrau ei in familie" – spune Suzana Andreias, sefa personalului la resedinta de la Snagov a familiei Ceausescu timp de aproape trei decenii. Lui Ceausescu ii placeau sahul, biliardul si voleiul. Dupa versurile pe care le recita pe la congrese, se pare ca citea literatura romana, si in primul rand poezia lui Eminescu.

La mancare nu era pretentios si avea gusturi rustice. Filmele le-a descoperit pe la 35 de ani. Era mare fan Kojak si se uita cu placere la filme politiste americane. Toate resedintele lui erau dotate cu o sala speciala de proiectie. Dupa 1955, s-a apucat de vanatoare, mai intai invitat de sefii locali de partid, pe care ii controla la vremea aceea in calitatea lui de membru al Biroului Politic al CC.

Din 1965, a devenit o regula: nicio duminica din sezon fara vanatoare. In 25 de ani, a omorat peste 7.000 de animale. In 1966, dupa ce a terminat ASE-ul la fara frecventa, si-a prezentat lucrarea de diploma: "Probleme alese ale dezvoltarii Romaniei in secolul al XIX-lea". Autorul adevarat nu e cunoscut. Din 1968, cuvantarile sale au inceput sa fie tiparite. S-a ajuns la Ceausescu in 33 de volume. In ultimii 10 ani din viata, a suferit de diabet.

Odata cu inaintarea in varsta, a devenit tot mai fricos. Din 1972, nu mai purta niciun articol de imbracaminte mai mult de o zi. Directia a V-a a Securitatii a infiintat ateliere de croitorie care produceau numai pentru el: imbracaminte de birou, sepci Lenin, jachete Mao, paltoane de stofa englezeasca, hanorace vatuite, in stil sovietic, costume de vanatoare in stil german. Era pedant si obsedat de punctualitate.

In fiecare dimineata, la 8 fix, coloana de masini il ducea la birou. Lua masa de pranz la ora 13 fix. Folosea gel de dus Badedas si se radea cu Gillette. Ii placeau Galbena de Odobesti si sampania roze. Intre anii 1950-1989, mai ales dupa 1965, productia industriala a Romaniei a crescut de 44 de ori. Paradoxal, motorul principal al acestei industrializari staliniste a fost frica de Moscova.

Nikita Hrusciov voia sa transforme CAER-ul intr-un organism de planificare supranat ional. Gheorghiu-Dej a refuzat rolul de granar al Pactului de la Varsovia care i-ar fi revenit Romaniei si a trecut la industrializarea fortata a tarii. Ceausescu a apasat pe acceleratie, beneficiind, din pozitia de "cal troian in blocul estic", de finantare occidentala (in special din partea SUA si a RFG). Stilul lui autoritar de conducere a transformat Romania dintr-o tara eminamente agrara intr-una care producea in aproape toate ramurile industriale.

In 1973, a permis infiintarea de joint-venture cu participare de capital occidental. Din primul an existau 20 de astfel de firme. Volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape s-a dublat: de la 28% in 1965, la 45% in 1974. Intre anii 1971-’75, Romania a inregistrat o rata anuala de crestere a PIB-ului de 11,3%, neegalata niciodata. Orasele au devenit santiere, propaganda nu mai prididea sa anunte inaugurarile de fabrici si uzine, aparute ca ciupercile dupa ploaia de capital occidental.

A fost insa un proces heirupist, de multe ori folosind tehnica depasita, fara sa se ia in calcul randamentul sau costul investitiilor ulterioare. Ceausescu a mizat pe cantitate, nu pe calitate. Era obsedat de ratele mari de investitie ale tarii – peste o treime din venitul national -, care pentru el erau "singurul remediu impotriva subdezvoltarii", iar industrializarea – "un factor decisiv pentru pastrarea independentei si suveranitatii nationale".

Dar economia nu era rentabila. Intreprinderile de stat, multe supradimensionate, produceau saracie, suferind de bolile economiei planificate, in variantele lor acute, romanesti: dezorganizare, nepotism, coruptie, neglijenta, furt. Rata medie de crestere a PIB-ului in Romania a scazut de la 11,3% (intre 1971-1975) la 9,6% (1976-1980) si la 1,8% (1981-1982). Industrializarea galopanta a dus la cresterea cu peste 10%, intr-un deceniu, a populatiei urbane: aproape jumatate din populatia de 20 de milioane a Romaniei din 1977 traia la oras.

Colectivizarea a disponibilizat forta de munca de la sate, in timp ce industrializarea accelerata a creat cerere de locuri de munca la oras. Statul a demarat un amplu program de constructii de locuinte pentru taranii plecati la oras in speranta unui trai mai bun. Pentru ei, saltul de la o camaruta cu masa si lavite – unde dormeau parinti, copii si bunici -, la apartament cu dormitor, sufragerie, bucatarie si baie a fost real si poate fi considerat una dintre realizarile lui Ceausescu.

S-au construit masiv blocuri: numai intre 1981-’85 s-au dat in folosinta peste 750.000 de apartamente cu termoficare si apa calda. In anii 1965-’70, mutarea populatiei de la sat la oras, ca efect al industrializarii, era considerata un fenomen de dorit. In numai cativa ani, din cauza dezechilibrelor create de migratie, au inceput restrictiile pentru cei care voiau sa se stabileasca in marile orase. Industrializarea fortata a inglodat Romania in datorii.

Intre 1971-1982, datoria externa a crescut de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $. (In noul regim democrat, Romania s-a imprumutat in ultimii 17 ani, ajungandu-se in prezent la o datorie externa de circa 50 de miliarde de euro). Criza petrolului din 1979-’81 a fost un cutremur pentru aceasta economie cladita pe nisip. In 1982, veniturile comertului exterior al Romaniei au scazut cu 17% fata de anul precedent. Ceausescu s-a vazut pus in situatia de a nu-si putea plati creditorii occidentali.

A fost declarata incapacitatea de plata a tarii. Dezgustat de prietenii lui din Occident, Ceausescu a dispus achitarea rapida a datoriilor externe, fara a mai lua noi credite. Era tot o forma de proclamare a independentei nationale, obsesia lui. Sapte ani mai tarziu, cu pretul saracirii fara precedent a populatiei, Romania nu mai avea datorii.

In 1984 a fost inaugurat Canalul Dunare-Marea Neagra, dupa o munca de noua ani. Canalul (de 64 km, scurteaza drumul catre Marea Neagra cu 400 km) avea taxe prea mari ca sa poata fi atragator pentru navigatori (1 $ SUA pentru fiecare tona de incarcatura) si pare tot un act de independenta, dar fata de URSS, cu care Romania impartea Delta Dunarii. In 1985, au inceput lucrarile la Casa Poporului, care urma sa devina sediul partidului si al guvernului.

Arhitectul-sef, Anca Petrescu, avea la dispozitie o echipa de 400 de arhitecti. Au fost rase de pe fata pamantului trei cartiere – Uranus, Antim si partial Rahova – si 17 biserici. Zilnic, peste 20.000 de muncitori lucrau in trei schimburi. In cinci ani, a rasarit ca din pamant a doua cladire, ca marime, din lume (un volum de 2.500.000 mc), cu peste 7.000 de incaperi, unele cat un stadion. Nota de plata: circa 2 miliarde $.

Grandomania programelor economice, marsul achitarii datoriilor, ignorarea nevoilor de consum ale populatiei l-au impins pe Ceausescu spre catastrofa. Politica generoasa din anii 1960-’70 a fost inlocuita cu una de stricta austeritate in anii ’80. Statul la coada pentru a cumpara demancare a devenit o institutie. Cladirile dispuneau de termoficare, dar nu mai era folosita; asistenta medicala era gratuita, dar lipseau medicamentele si tehnica, iar medicii luau spagi.

Consumul de energie pentru populatie a fost redus cu 20% in 1979, 20% in 1982, 50% in 1983 si alti 50% in 1985, de fiecare data masurat in functie de cifrele deja reduse in anii precedenti. In 1981 s-a reintrodus rationalizarea alimentelor. Existau cartele pentru ulei, lapte, unt si zahar. Cozi interminabile. Carnea care aparea erau resturi refuzate la export. Intre 1985-1988, exporturile de alimente s-au dublat. Ca sa mascheze criza de alimente, Iulian Mincu, medical personal al lui Ceausescu, a inventat un program de alimentatie rationala, motivand ca nu e sanatos ca un adult sa consume mai mult de 3.000 de calorii pe zi.

 

 

sursa: national geographic

 

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns